Notiunea si clasificarea actelor juridice civile
INTRODUCERE
Na?terea unui raport juridic civil concret presupune existen?a unei
norme juridice civile ca premis? necesar? ?i obligatorie prin care
raporturile sociale devin raporturi juridice abstracte, precum ?i
producerea unui fapt juridic de care legea civil? leag? na?terea
modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret.
Devin izvoare ale raporturilor juridice civile concrete numai acele
fapte de care norma juridic? civil? leag? producerea de efecte juridice,
ele devenind prin aceasta fapte juridice.
Se poate concluziona c? prin izvor al raportului juridic civil concret
se în?elege o împrejurare (act sau fapt) de care legea civil? leag?
na?terea modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret.
No?iunea ?i clasificarea actelor juridice civile
Defini?ia actului juridic civil
Prin act juridic civil se în?elege manifestarea de voin?? f?cut? cu
inten?ia de a produce efecte juridice adic? de a na?te, modifica, transmite
sau stinge un raport juridic civil concret.[1]
Din aceast? defini?ie rezult? c? actul juridic prezint? urm?toarele
elemente caracteristice:
1. Actul juridic este înainte de toate, o manifestare de voin?? a unei
sau mai multor persoane fizice sau juridice;
2. Manifestarea de voin?? este f?cut? cu inten?ia de a produce efecte
juridice respectiv de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi
juridice civile concrete.
În literatura de specialitate, practica judiciar? ?i chiar în
legisla?ia civil? termenul de act juridic este folosit în dou? sensuri.
Într-un prim sens actul juridic desemneaz? îns??i manifestarea de voin?? în
scopul de a produce efecte juridice, adic? îns??i opera?ia juridic? ce se
încheie (negotium). În cel de al doilea sens, actul juridic desemneaz?
înscrisul constatator al opera?iunii juridice (innstrumentum) f?cute de
p?r?i în vederea pronun??rii unui mijloc de prob? într-un eventual litigiu.
Pentru evitarea oric?ror confuzii cu privire la cele dou? accep?iuni
este indicat ca termenul de act juridic s? fie folosit pentru desemnarea
opera?iei juridice (negotium), iar pentru desemnarea înscrisului
constatator ale acestei opera?ii juridice (instrumentum) s? fie utilizat
termenul de înscris.
Clasificarea actelor juridice civile
Concep?ia de act juridic civil este rezultatul unui proces de
generalizare ?i abstractizare a tr?s?turilor comune tuturor actelor
juridice civile care se întâlnesc în circuitul civil.
Datorit? regimului juridic diferit pe care îl au diferite categorii de
acte juridice civile, atât în literatura de specialitate, cât ?i în
practica judec?toreasc? s-a considerat necesar ?i util s? se fac?
clasificarea actelor juridice civile.
La baza clasific?rilor actelor juridice stau criterii variate cum ar
fi num?rul p?r?ilor între care se încheie actul, con?inutul, cauza, forma,
modul de executare, efectele actelor etc.
În continuare vor fi înf??i?ate principalele categorii de acte
juridice civile:
1. Acte juridice unilaterale, bilaterale ?i multilaterale.
Aceast? clasificare are la baz? criteriul num?rului p?r?ilor
participante la actul juridic.
Actele juridice unilaterale sunt produsul manifest?rii de voin?? a
unei singure p?r?i.
Actul juridic bilateral reprezint? voin?a concordant? a dou? p?r?i,
iar cel multilateral este rezultatul acordului de voin?? a trei sau mai
multe p?r?i.
Actul juridic unilateral fiind rezultatul voin?ei unei singure p?r?i
sunt mai rare. Intr? în aceast? categorie testamentul, promisiunea public?
de recompens?, acceptarea unei mo?teniri, renun?area la mo?tenire,
confirmarea unui act juridic anulabil etc.
Actele bilaterale ?i multilaterale se mai numesc conven?ii sau
contracte, termeni echivalen?i ?i folosi?i unul pentru altul în limbajul
juridic curent. Sunt acte bilaterale, spre exemplu, contractul de vânzare-
cump?rare, contractul de schimb, contractul de dona?ie, contractul de
împrumut etc. Exemplul tipic de contact multilateral este contractul de
societate civil?.
Clasificarea actelor juridice în unilaterale ?i bilaterale nu trebuie
confundat? cu clasificarea contractelor în unilaterale ?i bilaterale.
Astfel, unilateral care este un act juridic bilateral, fiind rodul voin?ei
a dou? p?r?i, d? na?tere la obliga?ii numai pentru una din p?r?i, cum este
spre exemplu contractul de dona?ie, împrumut de folosin??, pe când
contractul bilateral sau sinalagmatice dau na?tere la obliga?ii pentru
ambele p?r?i, precum ar fi, contractul de vânzare-cump?rare, contractul de
schimb etc.
Rezult?, a?adar, c? în timp ce toate contractele, inclusiv cele
unilaterale, fac parte din categoria actelor juridice bilaterale sau
multilaterale, în schimb, actele juridice unilaterale nu sunt contracte,
ele fiind rezultatul manifest?rii unilaterale de voin??.[2]
Clasificarea actelor juridice în unilaterale, bilaterale ?i
multilaterale prezint? importan?? sub aspectul aprecierii valabilit??ii lor
din punct de vedere al voin?elor. Astfel, actele unilaterale sunt valabile
prin manifestarea voin?ei unei singure p?r?i, în timp ce pentru
valabilitatea actelor bilaterale ?i multilaterale trebuie s? existe dou?
sau mai multe voin?e juridice.
Regimul juridic al viciilor de consim??mânt este diferit, în func?ie
de cele dou? categorii de acte. Într-adev?r eroarea ca viciu de
consim??mânt se poate întâlni atât la actele unilaterale, cât ?i la cele
bilaterale ?i multilaterale, pe când dolul ?i violen?a se întâlnesc de
regul?, numai la actele bilaterale ?i multilaterale.
2. Acte juridice cu titlu gratuit ?i acte juridice cu titlu oneros
La baza acestei clasific?ri st? scopul urm?rit de p?r?i la încheierea
actului juridic civil.
Actele cu titlu gratuit sunt actele prin care se procur? uneia din
p?r?i un folos patrimonial ca aceasta din urm? s? fie obligat?, la rândul
ei, la un echivalent. Sunt acte cu titlu gratuit, testamentul, dona?ia,
comodatul, mandatul gratuit etc.
La rândul lor actele cu titlu gratuit se împart în libert??i ?i acte
dezinteresate. Libert??ile sunt acte cu titlu gratuit prin care o persoan?
î?i mic?oreaz? propriul s?u patrimoniu, f?r? a primi în schimb un
echivalent cum este, de pild?, dona?ia. Actele dezinteresate sunt acele
acte prin care o persoan? face alteia un serviciu, f?r? a mic?ora propriul
s?u patrimoniu, cum ar fi, spre exemplu, mandatul remunerat, împrumutul
f?r? dobând?, depozitul gratuit etc.
Actele cu titlu oneros sunt acele acte prin care o persoan? procur?
alteia un folos patrimonial în schimbul unui echivalent, fiecare din p?r?i
urm?rind un avantaj economic. În leg?tur? cu defini?ia contractului oneros,
în art cccc se arat?: “contractul oneros este acela în care fiecare parte
voie?te a-?i procura un avantaj”. Sunt contracte cu titlu oneros,
contractul de vânzare-cump?rare, contractul de antrepriz?, contractul de
loca?iune etc.
Împ?r?irea actelor juridice în gratuite ?i oneroase prezint interes
juridic din mai multe puncte de vedere. Astfel, atât sub aspectul
capacit??ii de a încheia actele cu titlu gratuit cât ?i al exigen?elor de
form? ale acelora?i acte, legea prevede condi?ii mult mai severe, în raport
cu actele cu titlu oneros. De asemenea, pentru actele cu titlu oneros prin
lege, sunt stabilite condi?ii mult mai severe sub aspectul r?spunderii
p?r?ilor, iar obliga?iile p?r?ilor sunt mai am?nun?it ?i mai exigent
reglementate, fa?? de actele cu titlu gratuit.
În func?ie de momentul în care urmeaz? s?-?i produc? efectele, actele
juridice se împart în acte între vii ?i acte pentru cauz? de moarte. Actele
care se încheie pentru a-?i produce efectele în timpul vie?ii celor de la
care eman? se numesc acte între vii (inter vivos). Ele sunt marea
majoritate a actelor juridice. Dimpotriv?, actele care se încheie pentru a-
?i produce efectele numai dup? moarte, se numesc acte pentru cauz? de
moarte (mortis cauza). Exemplu tipic de acte pentru cauz? de moarte este
testamentul prin care testatorul dispune de bunurile ce le va l?sa la
deces. Testamentul este numit ?i act de ultim? voin??, fiindc? pân? la
moarte, poate fi oricând modificat ori revocat.
Clasificarea actelor juridice între vii ?i pentru cauz? de moarte
prezint? interes din punct de vedere juridic, sub aspectul formei în care
se încheie. Astfel, actele pentru cauz? de moarte sunt acte solemne, în
timp ce actele între vii sunt solemne numai ca excep?ie. De asemenea,
actele pentru cauz? de moarte sunt supuse unor reglement?ri mai restrictive
în ceea ce prive?te capacitatea de a dispune ?i uneori, chiar ?i cu privire
la capacitatea de a primi.
4. Acte constitutive, translative ?i declarative
La baza acestei clasific?ri se afl? criteriul efectului produs de actul
juridic.
Actul contitutiv este acel act juridic care d? na?tere la un drept
subiectiv civil ce n-a existat anterior. Sunt acte juridice civile
constitutive, actul de constituire a unui uzufruct, a unei ipoteci etc.
Actele translative sunt actele ce au ca efect transmiterea unui drept
subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu. Marea majoritate a
actelor juridice civile sunt translative cum ar fi spre exemplu,
contractul de vânzare-cump?rare, dona?ia, cesiunea de crean?? etc.
Sunt acte declarative cele care au ca efect recunoa?terea,
definitivarea ori consolidarea unui drept subiectiv civil preexistent. Ele
definitiveaz? drepturi ?i obliga?ii ale p?r?ilor ce au existat anterior
încheierii actului. Fac parte din aceast? categorie partajul (împ?r?eala),
actul confirmativ pentru care o persoan? renun?? la dreptul de a invoca
nulitatea relativ?.
Interesul juridic al acestei clasific?ri const? în aceea c? actele
constitutive ?i translative produc efecte numai pentru viitor, în timp ce
actele declarative produc efecte ?i pentru trecut.
5. Dup? importan?a lor actele juridice civile se împart în acte de
conservare, de administrare ?i de dispozi?ie
Actele juridice de conservare sunt actele prin care se urm?re?te
preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Intr? în aceast?
categorie actele prin care se întrerupe prescrip?ia, înscrierea unei
ipoteci, soma?ia etc. Prin astfel de acte, în schimbul unei cheltuieli
minime se p?streaz? sau se salveaz? un drept de o valoare mai mare.
Actele juridice de administrare sunt acele acte prin care se
realizeaz? o normal? punere în valoare a unui bun ori a unui patrimoniu.
Sunt acte de administrare încasarea veniturilor, perceperea fructelor,
asigurarea unui bun, repara?iile de între?inerea a unui bun etc.
Actele de dispozi?ie sunt acele acte prin care se înstr?ineaz? bunuri,
se constituie drepturi reale, principale sau accesorii asupra bunurilor ori
se renun?? la drepturi. Fac parte din aceast? categorie contractul de
vânzare-cump?rare, de schimb, de dona?ie, constituirea unui drept de
uzufruct, a unei ipoteci, remiterea de dona?ie.
Aceast? clasificare prezint? importan?? în materie de reprezentare ?i
capacitate. Întinderea puterilor de reprezentare ale p?rin?ilor ?i
tutorilor depind de categoria de acte luate în considerare. Astfel, actele
de conservare pot fi încheiate valabil chiar de persoane lipsite de
capacitate de exerci?iu. Actele de administrare se încheie în numele ?i pe
seama celui lipsit de capacitate de exerci?iu, de reprezentantul s?u legal
– p?rinte sau tutore – f?r? a fi nevoie pentru validitatea lor de
încuviin?are din partea autorit??ii tutelare.
Clasificarea prezint? interes ?i în ceea ce prive?te întinderea
împuternicirilor mandatarului. Mandatul general este valabil numai pentru
actele de conservare ?i administrare, iar pentru actele de dispozi?ie
trebuie s? existe un mandat special.
5. În func?ie de modul lor de încheiere, actele juridice civile se
clasific? în acte consensuale, solemne, formale ?i reale.
Actele consensuale sunt acele acte care iau na?tere în mod valabil
prin simpla manifestare de voin?? a p?r?ilor, f?r? a fi necesar
îndeplinirea vreunei formalit??i. În dreptul nostru civil func?ioneaz?
regula consensualit??ii actelor juridice civile, în sensul c? ele sunt
valabile prin simpla manifestare de voin??. Marea majoritate a actelor
juridice civile sunt consensuale.
Sunt solemne sau formale actele pentru validitatea c?rora legea cere
expres încheierea lor într-o anumit? form?. Intr? în aceast? categorie,
testamentul, dona?ia, contractul de ipotec? etc.
Actele reale sunt acele acte în care manifestarea de voin??, este
înso?it? de remiterea (predarea) bunului. Intr? în aceast? categorie
contractul de împrumut, de depozit, gajul etc.
Utilitatea distinc?iei dintre actele consensuale solemne ?i reale se
manifest? în aceea c? nerespectarea formei la actele solemne (formale) este
sanc?ionat? cu nulitatea absolut?, în vreme ce actele consensuale sunt
valabile indiferent de forma în care au fost încheiate. Încheierea actelor
juridice solemne prin mandatar presupune ca ?i procura s? fie f?cut? în
form? solemn?, ceea ce nu se cere în cazul actelor consensuale.
De asemenea, regimul probator este diferit pentru toate cele trei
categorii de acte.
6. Clasificarea actelor juridice civile în acte patrimoniale ?i acte
nepatrimoniale se face în func?ie de con?inutul lor:
Actul juridic patrimonial este actul al c?rui con?inut este
susceptibil de a fi evaluat în bani. Intr? în aceast? categorie actele
juridice civile privesc drepturile reale ?i drepturi de crean??.
Actul juridic nepatrimonial este acela al c?rui con?inut nu poate fi
evaluat în bani. Ele privesc drepturile nepatrimoniale.
Aceast? clasificare prezint? interes din punct de vedere juridic în
materia nulit??ilor ?i a ocrotirii persoanelor incapabile.
7. Dup? cum au sau nu leg?tur? cu modalit??ile actului juridic civil
(termen, condi?ie, sarcin?) distingem acte pure ?i simple ?i acte afectate
de modalit??i.
Actul juridic pur ?i simplu este actul care nu este afectat de
modalit??i. Intr? în aceast? categorie c?s?toria, adop?ia, recunoa?terea
filia?iei, op?iunea succesoral?.
Actele afectate de modalit??i este actul care cuprinde o modalitate,
adic? un termen, o condi?ie sau o sarcin?, în func?ie de care începe sau
înceteaz? s?-?i produc? efectele. Sunt acte juridice civile afectate de
modalit??i contractul de împrumut, contractul de vânzare cu clauz? de
între?inere, contractul de asigurare, contractul de dona?ie cu sarcin?,
etc.
Importan?a acestei clasific?ri se manifest? sub aspectul
valabilit??ii, în sensul c? în cazul actelor juridice civile de a c?ror
esen?? este existen?a unei modalit??i, lipsa acesteia atrage dup? sine
ineficien?a actului. De asemenea, sub aspectul efectelor, la actele pure ?i
simple, efectele se produc imediat, definitiv ?i irevocabil, în timp ce la
actele afectate de modalit??i, producerea sau încetarea efectelor depinde
de un eveniment viitor care este termenul sau condi?ia.
8. Actele juridice principale ?i actele juridice accesorii
La baza acestei clasific?ri se afl? raportul ce exist? între ele.
Actele juridice principale sunt acele acte care au o existen?? de sine
st?t?toare independent? de vreo leg?tur? cu alte acte. Majoritatea actelor
juridice de drept civil sunt acte principale în sensul c? regimul lor
juridic nu este dependent de al altor acte juridice.
Actele juridice accesorii sunt acele acte care nu au o existen?? de
sine st?t?toare, soarta lor juridic? depinzând de soarta unui act juridic
principal. A?a sunt spre exemplu, contractele prin care se constituie
garan?ii, cum ar fi fidejusiunea, amanetul, ipoteca, sunt acte accesorii în
raport cu actul generator al obliga?iei garantate.
Importan?a acestei clasific?ri se manifest? pe planul examin?rii
validit??ii ?i eficacit??ii acestor acte, soarta juridic? a actelor
accesorii depinzând întrutotul de soarta juridic? a actelor principale.
În raport cu cauza sau scopul lor, actele juridice civile pot fi
împ?r?ite în acte cauzale ?i acte abstracte.
Actul cauzal este acela pentru a c?rui validitate nu este necesar
examinarea cauzei. Sunt acte abstracte titlurile de valoare, adic?
înscrisurile în care sunt încorporate drepturi de crean??, cum ar fi, spre
exemplu, obliga?iunile cec, cambiile, conosamentele.
Importan?a acestei clasific?ri const? în aceea c? la actele cauzale,
cauza fiind un element esen?ial pentru valabilitatea lor, lipsa,
falsitatea, ilicitatea ori imoralitatea cauzei sunt sanc?ionate cu
nulitatea actelor respective, în timp ce actele abstracte fiind deta?ate de
cauza lor, absen?a, nerealizarea, ilicitatea sau imoralitatea cauzei nu au
nici o înrâurire asupra valabilit??ii lor.
9. În func?ie de modul cum pot fi încheiate, actele juridice civile se
împart în acte strict personale ?i acte încheiate prin reprezentare.
Actele juridice personale sunt acele acte care nu pot fi încheiate
decât personal, nefiind susceptibile a fi încheiate prin reprezentant.
Astfel de acte sunt testamentul, c?s?toria, recunoa?terea filia?iei, etc.
Actele juridice încheiate printr-un reprezentare sunt actele juridice
ce se încheie de o alt? persoan? în calitate de reprezentant.
Importan?a acestei clasific?ri const? în aceea c? actele strict
personale constituind excep?ia, sunt guvernate de norme juridice ce cuprind
unele reguli speciale ce sunt de strict? interpretare ?i aplicare. De
asemenea, în timp ce valabilitatea actului juridic strict personal se
apreciaz? numai în raport de persoana sau persoanele ce le încheie, la
actele încheiate prin reprezentant se apreciaz? ?i prin persoana
reprezentantului.
10. Dup? reglementarea ?i denumirea lor legal?, actele juridice civile se
clasific? în acte numite (tipice) ?i acte nenumite (atipice)
Sunt acte juridice numite sau tipice acele care au o denumire
stabilit? de legisla?ia civil?, precum ?i o reglementare proprie. Marea
majoritate a actelor juridice civile sunt numite, cum ar fi, spre exemplu,
contractul de vânzare-cump?rare, mandatul, loca?ie, depozit, etc.
Prin acte juridice nenumite se în?eleg acele acte care nu sunt
nominalizate ?i nu au o reglementare proprie în legisla?ia civil?. Un
asemenea act juridic civil este contractul de vânzare cu clauz? de
între?inere.
Clasificarea actelor numite ?i nenumite prezint? importan?? juridic?
sub aspectul regulilor aplicabile celor dou? categorii de acte. Astfel,
actelor juridice civile nenumite li se aplic? regulile generale ce
reglementeaz? actele juridice sau ale celui cu care are mai mult?
asem?nare.[3]
11. Dup? modul lor de executare, actele juridice civile se împart în acte
cu executare imediat? ?i acte cu executare succesiv?.
Actele cu executare imediat? sunt acele acte a c?ror executare se
produce o singur? dat?, printr-o singur? presta?ie din partea debitorului.
Fac parte din aceast? categorie, darul manual, vânzarea-cump?rarea unui
bun, când pe loc se pl?te?te pre?ul ?i se pred? bunul.
Actele juridice cu executare succesiv? sunt acele acte a c?ror
executare se realizeaz? prin mai multe presta?ii succesive. Intr? în
aceast? categorie, contractul de rent? viager?, dona?ia cu sarcina
între?inerii, vânzarea-cump?rarea în rate etc.
Aceast? clasificare prezint? interes din punct de vedere juridic sub
aspectul sanc?iunilor ce se aplic? în caz de neexecutare. Astfel, în timp
ce contractele sinalagmatice cu executare imediat? li se aplic?
rezolu?iunea pentru neexecutarea culpabil? sau necorespunz?toare,
contractelor sinalagmatice cu executare succesiv? li se va aplica
rezilierea. De asemenea, în cazul actelor juridice cu executare succesiv?,
pentru fiecare presta?ie curge o prescrip?ie extinctiv? distinct?.
12. În func?ie de rolul voin?ei p?r?ilor în stabilirea con?inutului actului
juridic civil, distingem acte subiective ?i acte condi?ie.
Actele juridice subiective se caracterizeaz? prin aceea c? întreg
con?inutul lor este stabilit prin voin?a p?r?ilor care le-au încheiat.
Acestea sunt marea majoritate a actelor de drept civil.
Actele juridice condi?ie sunt acele acte al c?ror con?inut este
predeterminat de norme imperative, p?r?ile actelor juridice exprimându-?i
voin?a numai în privin?a na?terii lor. Exemplu de act juridic condi?ie este
c?s?toria.
Aceast? clasificare prezint? importan?? din punct de vedere al
aprecierii condi?iilor de validitate ale celor dou? acte. Astfel,
con?inutul actelor juridice condi?ie fiind reglementat în mod imperativ de
lege, valabilitatea lor se apreciaz? în limitele acestor norme juridice
imperative, în vreme ce aprecierea valabilit??ii actelor subiective al
c?ror con?inut este stabilit de p?r?i se face în limite mai largi.
Pe de alt? parte, în timp ce actele juridice condi?ie nu pot fi decât
cele stabilite ?i reglementate de lege, actele subiective nu se limiteaz?
numai la cele expres reglementate de lege.
Condi?iile de valabilitate ale actelor juridice civile.
Dup? reglement?rile de baz? pe care ni le ofer? doctrina juridic?,
condi?iile esen?iale pentru validitatea conven?iilor sunt:
o Capacitatea de a contracta;
o Consim??mântul valabil al p?r?ii care se oblig?;
o Un obiect determinat;
o O cauz? licit?.
În leg?tur? cu aceste prevederi se impun a fi f?cute unele preciz?ri.
Astfel, de?i textul se refer? la conven?ii, condi?iile enumerate sunt
necesare ?i valabile pentru toate actele juridice, indiferent c? acestea
sunt unilaterale sau bilaterale. Pe de alt? parte, de?i textul se refer? la
consim??mântul valabil al p?r?ii care se oblig?, totu?i toate p?r?ile
actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie s? exprime un consim??mânt
valabil.
De asemenea actul juridic este valid nu numai când obiectul este
determinat, ci ?i atunci când acest obiect este doar determinabil, iar în
ceea ce prive?te cauza nu este suficient ca s? fie numai licit?, ci în plus
trebuie s? fie real? ?i corespunz?toare regulilor de moral?.[4]
În afara condi?iilor ar?tate mai sus, o condi?ie esen?ial? pentru
validitatea actelor juridice o constituie forma pentru actele formale sau
solemne.
Pe lâng? condi?iile esen?iale, actul juridic poate cuprinde ?i
condi?ii neesen?iale sau întâmpl?toare, a c?ror lips? nu poate influen?a
valabilitatea actelor juridice, cum ar fi, spre exemplu, modalit??ile
actului juridic (termenul ?i condi?ia).
No?iunea ?i clasificarea condi?iilor de validitate ale actului juridic
civil.
În literatura de specialitate, condi?iile esen?iale de validitate ale
actelor juridice au fost desemnate ?i prin termenul de elemente
esen?iale.[5] Nu credem c? ar fi vreo gre?eal? ca pentru desemnarea
termenului de condi?ii esen?iale de validitate ale actelor juridice ?i
expresia “cerin?ele esen?iale de validitate ale actului juridic”.
Prin condi?ii de validitate ale actului juridic trebuie s? de
în?eleag? toate cerin?ele sau elementele prev?zute de lege sau stabilite de
p?r?i pentru validitatea actului juridic civil.
Condi?iile de validitate ale actului juridic civil se clasific? dup?
mai multe criterii. Astfel, în func?ie de aspectele la care se refer?
deosebim condi?ii de fond ?i condi?ii de form?. Condi?iile de fond sunt
cele care privesc con?inutul actului juridic, iar cele de form? privesc
forma de exteriorizare a voin?ei, adic? forma pe care o îmbrac? acest
con?inut.
În func?ie de obligativitatea lor, condi?iile actului juridic civil se
împart în esen?iale ?i neesen?iale. Condi?iile esen?iale sunt acele
condi?ii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, pentru îns??i
validitatea actului juridic. Dimpotriv? condi?iile neesen?iale pot fi sau
nu prezente în structura actului juridic civil, f?r? consecin?e asupra
valabilit??ii acestuia.
În sfâr?it, condi?iile actului juridic civil se mai pot clasifica, în
func?ie de sanc?iunea ce intervine în caz de nerespectare a lor, în
condi?iile de validitate a c?ror nerespectare se sanc?ioneaz? cu nulitatea
actului ?i condi?ii de eficacitate a c?ror nerespectare prive?te doar
eficacitatea actului, f?r? nici o înrâurire asupra valabilit??ii actului
juridic civil.
Capacitatea de a încheia actul juridic civil
No?iune ?i reglementare legal?.
Capacitatea de a încheia acte juridice civile este una din condi?iile
de fond, esen?ial? pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitate de a încheia acte juridice civile se în?elege
aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi ?i
obliga?ii civile, prin încheierea de acte de drept civil.[6] Conceput? în
acest fel, capacitatea de a încheia acte juridice civile se înf??i?eaz? ca
o parte a capacit??ii de folosin?? a persoanei fizice ?i juridice, în
sensul posibil (aptitudinii) de a avea drepturi ?i obliga?ii civile, precum
?i ca o premis? a capacit??ii de exerci?iu, al?turi de discern?mânt, de a
dobândi drepturi subiective civile ?i obliga?ii prin încheierea de acte
juridice civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de a încheia acte juridice
civile se întemeiaz? atât pe ideea de a dobândi prin încheierea de acte
juridice civile.
Sub aspectul reglement?rii legale în articol …. Enumerându-se
condi?iile esen?iale pentru validitatea unui act juridic, la pct 1 se
prevede expres capacitatea de a contracta. În afara acestui text de lege,
capacitatea de a încheia acte juridice civile mai este reglementat? de art
… , potrivit c?ruia “poate contracta orice persoan? ce nu este declarat?
incapabil? de lege” ?i art …., care enumer? persoanele incapabile de a
încheia contracte ?i anume minorii, interzi?ii, precum ?i to?i acei c?rora
legea le-a prohibit oarecare contracte.
Unele reglement?ri privind capacitatea de a încheia acte juridice
civile au ca obiect diferite categorii de acte juridice civile. Astfel,
potrivit dispozi?iilor art… , minorul de 16 ani poate dispune prin
testament de jum?tate din bunurile de care poate dispune potrivit legii
persoana major?, iar în art … se consacr? principiul potrivit c?ruia
“orice persoan? este capabil? de a face testament, dac? nu este oprit? de
lege”. De asemenea, în toat? materia contractelor de vânzare-cump?rare
potrivit art …. “Pot cump?ra ?i vinde to?i c?rora nu le este oprit prin
lege”
Principiul capacit??ii ?i excep?ia de la acest principiu
Regula în aceast? materie, consacrat? în doctrin? ?i stabilit? ?i de
practica judec?toreasc? este c? orice persoan? are capacitate de a încheia
acte juridice civile, incapacit??ile constituind excep?ii de la aceast?
regul?. În leg?tur? cu aceast? regul? în articolul 12 C. Civ. Se prevede
expres c? “nimeni nu poate fi îngr?dit în capacitate de folosin?? ?i nici
lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerci?iu, decât în cazurile
?i condi?iile stabilite de lege”.
În ceea ce prive?te persoanele juridice regula capacit??ii de a
încheia acte juridice este subordonarea principiului specialit??ii
capacitatea de folosin?? consacrat? prin art. 29 din C. Civ. Potrivit
c?ruia “persoana juridic? are capacitate juridic? de folosin?? potrivit
scopului activit??ii ei”
Capacitatea de folosin?? a persoanei juridice ia na?tere în momentul
aprob?rii statutului sau regulamentului ei, iar în cazurile când urmeaz? s?
func?ioneze pe baza regulamentului general privind organiza?iile de stat,
respectiv – din momentul public?rii de c?tre organul competent a hot?rârii
de înfiin?are a ei. Dac? statutul urmeaz? s? fie înregistrat, capacitatea
de folosin?? a persoanei juridice ia na?tere din momentul înregistr?rii.
Toate actele juridice care nu sunt încheiate în vederea realiz?rii
scopului persoanei juridice sunt sanc?ionate cu nulitatea.
Incapacitatea de a încheia acte juridice trebuie s? fie expres
prev?zut? de lege, iar textele de lege prin care sunt reglementate astfel
de excep?ii sunt de strict? interpretare ?i aplicare.
Fa?? de no?iunea ?i reglement?rile legale privitoare la capacitatea de
a încheia acte juridice civile, se poate concluziona c? aceast? capacitate
este o stare de drept în compara?ie cu discern?mântul care este o stare de
fapt care se apreciaz? de la persoan? la persoan?, în func?ie de
aptitudinea ?i puterea psihointelectual? a acesteia de a aprecia între bine
?i r?u, licit ?i ilicit, moral ?i imoral, etc.[7]
Consim??mântul
Corela?ia dintre consim??mânt ?i voin?a juridic?
Pentru ca un act juridic s? ia fiin?? ?i s? produc? efecte, este
absolut necesar? existen?a unei voin?e care s?-l creeze, deoarece actul
juridic este manifestarea de voin?? f?cut? cu inten?ia de a produce efecte
juridice, adic? de a crea, modifica, transmite sau stinge un raport
juridic civil.
Privit? în realitatea ei psihologic?, voin?a este un fenomen complex
care cuprinde în con?inutul ei st?ri intelective (senza?ii, percep?ii,
gândire, memorie); st?ri afective (emo?ii ?i sentimente) ?i st?ri volitive
(reglarea conduitei, propunerea de scopuri deliber?ri, lu?ri de decizii)[8]
?i sub aspectul ei juridic voin?a este un fenomen complex, deoarece
structura ei este format? din dou? elemente: consim??mânt ?i cauz? a
(scop).
Corela?ia care exist? a?adar, între voin?? ?i consim??mânt este de
tipul întreg parte, voin?a alc?tuind întregul, iar consim??mântul o parte a
acestuia.
Formarea ?i principiile voin?ei juridice
Ceea ce îi determin? pe oameni s? încheie acte juridice este nevoia lor
de a-?i satisface cerin?ele de ordin material ?i spiritual ale vie?ii
cotidiene. Aceasta înseamn? c? orice act de voin?? urm?re?te realizarea
unui anumit scop. Sub influen?a nevoilor se formeaz? motivele ac?iunilor
omene?ti, motivele constituind, a?adar, elementul care-l îndeamn? pe om s?-
?i propun? anumite scopuri, iar scopul reprezint? ceea ce omul tinde s?
realizeze. Tocmai aceast? tr?s?tur? a ac?iunii omene?ti, de a urm?ri
con?tient realizarea unui anumit scop, ne îng?duie s? denumim ac?iunea sa
ca act de voin??.
Cânt?rind motivele care o îndeamn? s? ac?ioneze, persoana delibereaz?
pân? când intervine motivul determinant care antreneaz? hot?rârea de a o
încheia actul juridic proiectat.
În procesul psihologic de formare a consim??mântului distingem, prin
urmare, mai multe etape, ?i anume: reflectarea nevoilor în con?tiin??,
apari?ia sub - impulsul lor – a motivelor care îndeamn? la ac?iune;
deliberarea; interven?ia motivului determinant care este reprezentarea
intelectual? a scopului principal, urm?rit ?i, în fine hot?rârea de a
încheia actul juridic necesar pentru împlinirea scopului urm?rit, adic?
pentru împlinirea nevoilor care au constituit punctul de plecare al
procesului psihologic de formare a voin?ei juridice.
Din punct de vedere juridic intereseaz? numai interven?ia motivului
determinant ?i hot?rârea de a încheia actul juridic, care constituie cele
dou? elemente ale voin?ei juridice ?i anume:
a) consim??mântul, care înseamn? hot?rârea de a încheia actul juridic;
b) cauza prin care se în?elege scopul concret urm?rit prin încheierea
actului respectiv, scop a c?rui reprezentare intelectual? a
constituit motivul determinant ale încheierii actului juridic
civil.
Doctrina juridic? civil? consacr? dou? principii ce guverneaz? voin?a
juridic? ?i anume principiul libert??ii actelor juridice civile, cunoscut
?i sub numele de principiu autonom de voin?? ?i principiul voin?ei reale,
numit ?i principiul voin?ei interne.
De aici rezult? c? subiectele de drept civil sunt libere s? încheie orice
acte juridice, dar respectând legea ?i bunele moravuri. Cu respectarea
legii ?i a regulilor de moral?, subiectele de drept civil pot s? dea
actului juridic încheiat, con?inutul dorit de ele. Ele sunt, de asemenea,
libere s? modifice sau s? pun? cap?t actului juridic pe care l-au încheiat.
Pentru a produce efecte juridice, respectiv, pentru a crea, modifica,
transmite sau stinge raporturi juridice de drept civil, voin?a trebuie s?
fie exteriorizat? de forul interior al autorului ei. Cu alte cuvinte,
voin?a intern? trebuie manifestat? în exterior pentru a fi cunoscut? de
alte persoane. Voin?a juridic? cuprinde, a?adar, dou? elemente: voin?a
intern? (real?) ?i voin?a declarat? (exteriorizat?). Pentru a putea da
na?tere la efecte juridice între voin?a intern? ?i cea declarat? trebuie s?
existe o concordan?? deplin?. Exist? îns? cazuri în care nu exist?
concordan?? între voin?a ?i cea intern?, situa?ie în care se ridic?
problema c?reia dintre acesteia trebuie s? i se acorde prioritate.
Defini?ia ?i cerin?ele de validitate ale consim??mântului
Consim??mântul este condi?ia esen?ial?, de fond, prev?zut? de lege,
pentru validitatea actului juridic civil.
Prin consim??mânt se în?elege hot?rârea unei persoane de a se obliga
juridice?te ?i manifestarea în exterior a acestei hot?râri. Consim??mântul
este în aceast? accep?iune, un element fundamental ?i necesar al oric?rui
act juridic civil.
Într-un alt sens, mai apropiat de sensul etimologic al cuvântului prin
consim??mânt se desemneaz? acordul de voin?? al p?r?ilor, în actele
juridice bilaterale ?i multilaterale.[9]
Pentru a fi valabil consim??mântul trebuie s? îndeplineasc?, cumulativ,
urm?toarele cerin?e:
a) hot?rârea de a încheia actul juridic trebuie s? fie exteriorizat?. Atâta
timp cât consim??mântul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnifica?ie
juridic?.
Formele declara?iei de voin?? pot fi alese liber de c?tre cei ce încheie
actul juridic cu excep?ia cazurilor prev?zute de lege, când manifestarea de
voin?? trebuie s? îmbrace o form? special?.
Modurile de exteriorizare a consim??mântului sunt variate. Vorbele ?i
înscrisurile sunt cele mai frecvente. Dar în afar? de declara?ia expres?,
f?cut? verbal, în scris sau chiar printr-un gest, spre exemplu chemarea
unui taxi, consim??mântul se mai poate manifesta ?i prin s?vâr?irea unei
ac?iuni cum ar fi, spre exemplu, începerea execut?rii unui mandat din care
rezult? în mod concludent acceptarea mandatului ori chiar prin adoptarea
unei anumite atitudini (sta?ionarea taxiurilor în anumite locuri ce le sunt
rezervate).
În literatura de specialitate, ca ?i în practica judiciar? s-a pus
problema valorii juridice a t?cerii. În principiu t?cerea prin ea îns??i nu
poate valora consim??mântul.
Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri în care t?cerea valoreaz?
consim??mântul. Astfel, dac? dup? expirarea termenului stipulat prin
contractul de loca?iune, locatarul r?mâne ?i este l?sat în posesia bunului,
loca?iunea se consider? reînnoit? care se nume?te tacit? reloca?iune.
T?cerea mai poate valora consim??mântul atunci când p?r?ile atribuie
t?cerii semnifica?ie juridic? de consim??mânt sau o astfel de semnifica?ie
rezult? din obicei.
b) consim??mântul trebuie s? provin? de la o persoan? care are
discern?mânt. Actul juridic civil fiind un act de voin??, autorii
manifestarea de voin?? trebuie s? aib? puterea de a discerne ?i a aprecia
consecin?ele actului juridic pe care le încheie.
Persoanele care au deplin? capacitate de exerci?iu, sunt prezumate c? au
discern?mânt. Minorii pân? la vârsta de 15 ani aliena?ii mintali ?i debilii
mintali pu?i sub interdic?ie judec?toreasc? sunt prezuma?i c? au
discern?mântul necesar s? încheie acte juridice civile, fie datorit?
vârstei lor fragede, fie datorit? st?rii lor de s?n?tate mintal?.
Între 15 ?i 18 ani minorii au capacitate de exerci?iu restrâns? ?i în
aceast? perioad? discern?mântul lor juridic este în curs de formare. Ei au
discern?mânt, îns? le lipse?te experien?a vie?ii juridice, motiv pentru
care actele lor juridice sunt încuviin?ate în prealabil de ocrotitorii lor
legali.
c) consim??mântul trebuie s? fie exprimat cu inten?ia de a produce efecte
juridice, adic? de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic. De
aici consecin?a c? obliga?iile de ordin moral, cele de polite?e sau pur
amicale, precum ?i cele încheiate sub o condi?ie pur postetativ?, a c?rei
realizare depinde exclusiv de voin?a celui ce se oblig?, nu sunt obliga?ii
juridice. În aceste cazuri, declara?ia de voin?? nu are valoare juridic?,
fiindc? lipse?te inten?ia de a se obliga juridice?te.
d) Consim??mântul s? nu fie alterat prin vreun viciu de consim??mânt.
Caracterul con?tient ?i liber al consim??mântului poate fi alterat de
anumite împrejur?ri denumite vicii de consim??mânt. Într-adev?r, potrivit
dispozi?iilor art, c civ “consim??mântul nu este valabil când este dat prin
eroare, smuls prin violen?? sau surprins prin dol”. Viciile care altereaz?
caracterul con?tient ?i liber al consim??mântului sunt: eroarea, dolul,
violen?a ?i leziunea.
Viciile de consim??mânt
Eroarea. Eroarea este o fals? reprezentare a realit??ii la încheierea
unui act juridic. În raport cu consecin?ele pe care le produce eroarea
poate distinge voin?a juridic?, poate vicia consim??mântul sau poate s? nu
aib? nici o influen?? asupra voin?ei, fiind indiferent din punct de vedere
juridic. Rezult?, a?adar, c? în func?ie de efectele la care d? na?tere,
eroarea este de trei feluri: eroarea obstacol, denumit? ?i distinctiv de
voin??, eroare-viciu de consim??mânt ?i eroare indiferent?.
Eroarea obstacol este cea mai grav? form? de eroare, ea împiedicând
formarea actului juridic. Acest fel de eroare se întâlne?te în cazul în
care ea cade asupra naturii actului juridic, adic? o parte crede c? încheie
un act juridic de vânzare-cump?rare, iar cealalt? parte c? încheie un act
juridic de dona?ie, precum ?i în cazul în care eroarea cade asupra
identit??ii obiectului, respectiv, o parte crede c? obiectul actului
juridic este un apartament, iar cealalt? parte c? obiectul actului îl
constituie o garsonier?.
Eroarea obstacol împiedicând formarea actului juridic echivaleaz? cu
lipsa consim??mântului ceea ce atrage dup? sine nulitatea actului juridic
civil încheiat sub imperiul acestei erori.
Eroarea viciaz? consim??mântul în dou? cazuri ?i anume: când eroarea cade
asupra calit??ilor substan?iale ale obiectului adic? asupra acelor calit??i
care au fost determinante la încheierea actului juridic ?i f?r? de care –
dac? n-ar fi intervenit eroarea – actul nu s-ar fi încheiat (de exemplu, se
crede c? se cump?r? un tablou original al unui pictor renumit ?i în
realitate este o copie) ?i atunci când eroarea cade asupra identit??ii sau
asupra calit??ilor speciale ale persoanei celui cu care s-a încheiat
contractul, în acele contracte în care considera?ia persoanei
cocontractului ?i a calit??ilor sale speciale (aptitudini deosebite,
talent, reputa?ie etc.) sunt hot?râtoare la încheierea contractului (actul
cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajarea de speciali?ti sau arti?ti).
Prin urmare, ceea ce viciaz? consim??mântul ?i anularea actului juridic
este eroarea asupra motivului determinant, dac? acest motiv a fost o
calitate substan?ial? a obiectului sau identitatea ori însu?irile speciale
ale persoanei cocontractului.
Actele juridice civile încheiate sub imperiul erorii sunt sanc?ionate cu
nulitate relativ?.
În toate celelalte cazuri, eroarea este considerat? ca indiferent?. Ea nu
viciaz? consim??mântul ?i ca atare nu are nici o influen?? asupra
valabilit??ii actului juridic (de exemplu, eroarea asupra calit??ilor
nesubstan?iale) erori de calcul.
În func?ie de natura realit??ii fals reprezentate, eroare poate fi:
eroare de fapt, adic? o fals? reprezentare a realit??ii faptelor ?i eroarea
de drept care const? în falsa reprezentare a existen?ei ori con?inutului
unei legi.
Problema admisibilit??ii erorii de drept ca viciu de consim??mânt este
controversat. Unii autori invocând argumente rezultând din obliga?ia
cunoa?terii legii întemeiaz? pe prezum?ia de cunoa?tere a legii consider?
c? eroarea de drept nu poate fi invocat? ca viciu de consim??mânt.[10]
Consider?m al?turi de marea majoritate a autorilor, precum ?i de practica
judec?toreasc? c? eroarea de drept poate fi invocat ca viciu de
consim??mânt. Eroarea de drept în m?sura în care produce acelea?i efecte ca
?i eroarea de fapt nu poate fi respins? ca viciu de consim??mânt, deoarece
cel ce invoc? eroarea de drept nu caut? s? se sustrag? de la aplicarea
legii civile, ci se m?rgine?te s? arate c? a avut o fals? reprezentare a
realit??ii cu privire la aceasta, ceea ce are ca urmare anularea actului
juridic.
Pentru ca falsa reprezentare a realit??ii la încheierea unui act juridic
civil s? fie viciu de consim??mânt trebuiesc îndeplinite cumulativ
urm?toarele dou? condi?ii: elementul asupra c?ruia cade eroarea trebuie s?
fie hot?râtor, determinant pentru încheierea actului juridic, în sensul c?
dac? ar fi fost cunoscut realitatea, actul nu se încheia ?i faptul – la
contracte – c? cel?lalt contractant a cunoscut sau trebuie s? cunoasc?, în
împrejur?rile date, c? motivul determinant asupra c?ruia a purtat eroarea,
a fost determinant, hot?râtor pentru încheierea actului juridic.
Conform principiilor proba?iunii judiciare, dovada erorii trebuie s? fie
f?cut? de cel ce invoc? eroarea ca viciu de consim??mânt. Fiind un fapt
juridic eroarea poate fi dovedit? prin orice mijloc de prob? admis de lege,
inclusiv prin martori ?i prezum?ii.
Dolul (viclenia). Dolul este inducerea în eroare a unei persoane prin
folosirea de mijloace viclene în scopul de a o determina s? încheie un act
juridic. Dolul nu viciaz? consim??mântul direct, ci prin mijlocirea erorii
pe care o provoac?. Ceea ce viciaz? consim??mântul este, a?adar, eroarea
provocat? de dol. Victima dolului nu se în?eal?, ci este în?elat?, fiind
indus? în eroare de o alt? persoan? prin mijloace viclene.
Dolul ca viciu de consim??mânt presupune dou? elemente ?i anume, un
element subiectiv inten?ional, constând în inten?ia de a induce o persoan?
în eroare pentru a o determina s? încheie un act juridic ?i un element
obiectiv, material care const? în întrebuin?area de mijloace viclene prin
care se în?eleg acte combinate de ?iretenie, abilit??i sau ma?ina?iuni cu
caracter de în?el?ciune, prin intermediul c?rora se realizeaz? inten?ia de
inducere în eroare. Acest element al dolului poate consta nu numai dintr-o
ac?iune, ci dintr-o omisiune, dolul fiind cunoscut în acest caz prin
denumirea de dol prin reticen?? ?i const? în necomunicarea celeilalte p?r?i
a unor împrejur?ri esen?iale pentru încheierea actului.
Din aceste prevederi legale rezult? c? pentru a fi viciu de consim??mânt,
dolul trebuie s? îndeplineasc? cumulativ, urm?toarele dou? condi?ii: în
primul rând eroarea provocat? de dol s? fie determinant?, hot?râtoare
pentru încheierea actului juridic sau, a?a cum se exprim? un autor
“ma?ina?ia dolosiv? trebuie s?-?i produc? efectele în a?a fel încât f?r?
existen?a ei actul nu s-ar fi încheiat”[11] ?i în al doilea rând dolul s?
emane de la cel?lalt cocontractant.
Caracterul determinant, hot?râtor al dolului se apreciaz? ca ?i la
eroare, dup? criterii subiective de la caz la caz, în func?ie de experien?a
de via??, preg?tirea ?i alte împrejur?ri care îl privesc pe cel ce se
pretinde victima dolului.
În ceea ce prive?te cea de a doua condi?ie, care se refer? la mijloacele
viclene întrebuin?ate de una din p?r?i, în literatura de specialitate s-a
admis c? aceast? condi?ie este îndeplinit? ?i atunci când provine de la un
ter?, dac? cealalt? parte are cuno?tin?? de aceast? împrejurare, precum ?i
atunci când mijloacele viclene provin de la reprezentantul celeilalte
p?r?i.
Când eroarea provocat? de dol a fost elementul hot?râtor care a
determinat consim??mântul, dolul se nume?te principal ?i conduce la
nulitatea relativ? a actului.
Când, dimpotriv?, eroarea provocat? de dol nu a fost elementul hot?râtor
al consim??mântului, dolul se nume?te incidental ?i poate conduce numai la
ob?inerea de desp?gubiri (de exemplu se poate cere o reducere de pre?, dac?
s-a cump?rat prea scump din cauza dolului).
Pentru a putea conduce la nulitatea actului, dolul trebuie dovedit, c?ci
dolul nu se presupune. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi dovedit prin
orice mijloace de prob?.
De?i dolul nu este decât o eroare provocat?, el prezint? totu?i o
utilitate proprie, c?ci – spre deosebire de eroare propriu-zis? – dolul
viciaz? consim??mântul ?i atunci când poart? asupra altor elemente decât
calit??ile substan?iale ale obiectului sau identitatea ori însu?irile
speciale ale persoanei cocontractantului, în acele contracte în care
considera?ia persoanei este determinant?. Apoi, dolul este mult mai u?or de
dovedit decât eroarea, c?ci pe când la dol obiectul probei îl constituie
elementele de fapt (mijloacele viclene exteriorizate) u?or de dovedit,
dimpotriv?, la eroare obiectul probei este un element psihologic (falsa
reprezentare a realit??ii) mai greu de dovedit.
Violen?a. Violen?a este amenin?area unei persoane cu un r?u, în a?a fel
încât îi insufl? acesteia o temere care o determin? s? încheie un act
juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Violen?a sau constrângerea poate fi de dou? feluri: fizic? ?i psihic?
(moral?). Violen?a fizic? exist? atunci când amenin?area cu un r?u prive?te
integritatea fizic? a persoanei ori a bunurilor sale. Violen?a psihic?
(moral?) se refer? ?a amenin?area cu un r?u a cinstei, a onoarei, a
reputa?iei persoanei etc.
Sub aspectul structurii sale, violen?a presupune dou? elemente, ?i anume:
a) Amenin?area cu un r?u (element obiectiv) care poate fi de natur? fizic?
(omor, lovituri) de natur? patrimonial? (distrugerea unor bunuri, sistarea
unor pl??i etc.) sau de natur? moral? (amenin?area de atingere a onoarei,
amenin?area de p?r?sire etc.)
b) Insuflarea unei astfel de temeri (element subiectiv) care s? constrâng?
victima violen?ei s? încheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi
încheiat. Temerea provocat? de amenin?are se va aprecia în func?ie de
criteriile subiective, vârst?, sex, vigoare, experien?a vie?ii etc.
Ceea ce viciaz? consim??mântul este mai degrab?, teama insuflat? de
violen??, decât îns??i violen?a, care r?mâne faptul exterior ce provoac?
temerea. Starea psihologic? de team? în care o persoan? se transpune sub
influen?a violen?ei d? na?tere motivului (evitarea r?ului) care o determin?
s? încheie actul, motiv determinant care n-ar fi existat dac? voin?a sa ar
fi fost liber?.
Pentru ca violen?a s? vicieze consim??mântul ?i s? poat? conduce la
anularea actului se cere ca amenin?area s? fie injust? (nelegitim?). Dac?
amenin?area se refer? la un r?u în a c?rui producere nu se vede nimic
ilicit sau la o fapt? pe care cel care amenin?a era îndrept??it s? o
s?vâr?easc?, o asemenea amenin?are nu poate justifica atacarea actului
s?vâr?it sub imperiul amenin??rii cu nulitatea.
De asemenea, pentru a vicia consim??mântul, violen?a nu trebuie s? fie
numai injust? ci, trebuie s? fie determinant?, hot?râtoare pentru victima
violen?ei de a încheia actul juridic. Aprecierea caracterului determinant
al temerii produse de violen??, se face dup? criterii subiective privind
victima violen?ei cum ar fi, vârsta, gradul de cultur? la acesteia, locul
unde s-a exercitat violen?a.
Spre deosebire de dol, nu se cere ca violen?a s? provin? de la cel?lalt
cocontractant.
În literatura de specialitate se apreciaz? c? violen?a viciaz?
consim??mântul nu numai când, violen?a provine de la persoane, ci ?i atunci
când temerea este insuflat? de împrejur?rile exterioare, obiective ce
constituie starea de necesitate.[12]
Actele juridice încheiate sub imperiul violen?ei vor fi sanc?ionate cu
nulitatea relativ?.
Leziunea. Prin leziune se în?elege paguba material? pe care o sufer? una
din p?r?ile contractante din cauza dispropor?iei de valoare dintre cele
dou? presta?ii, existente, în chiar momentul încheierii contractului.
Elementele leziunii difer? în func?ie de concep?ia ce a stat la baza
reglement?rii ei. Astfel, potrivit concep?iei subiective, leziunea implic?
structural dou? elemente ?i anume dispropor?ia de valoare între
contrapresta?ii ?i existen?a unei st?ri de nevoie în care se afl? una din
p?r?ile contractante de care profit? cealalt? parte.
În concep?ia obiectiv? leziunea se rezum? la un singur element ?i anume
la paguba ce rezult? din dispropor?ia de valoare dintre cele dou?
presta?ii.
Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune se cer întrunite,
cumulativ, urm?toarele condi?ii: leziunea s? fie consecin?? direct? ?i
nemijlocit? a încheierii actului juridic respectiv; leziunea s? existe în
raport cu momentul încheierii actului ?i dispropor?ia de valoare între
presta?ii s? fie v?dit?.
Pot fi anulate pentru leziune numai actele juridice civile ce
îndeplinesc, cumulativ, urm?toarele condi?ii: sunt acte juridice civile de
administrare, cu titlu oneros; sunt acte juridice comutative ?i sunt
încheiate de minorii cu capacitate de exerci?iu restrâns? f?r?
încuviin?area p?rin?ilor sau tutorelui, acte p?gubitoare pentru minor.
Cauza actului juridic civil
No?iunea cauzei actului juridic civil
Cauza este o condi?ie esen?ial? de validitate a actelor juridice civile.
Cauza constituie al?turi de consim??mânt cel de al doilea element al
voin?ei juridice.
Prin cauz? se în?elege scopul concret în vederea c?ruia se încheie un act
juridic. Privit din punct de vedere juridic, cauza precede efectele actului
juridic civil, ea fiind prefigurarea mental? a scopului urm?rit ce se
realizeaz? înainte ?i în vederea încheierii actului juridic civil. Tocmai
în vederea realiz?rii acestui scop p?r?ile încheie actul juridic.
Cauza este un element specific fiec?rei manifest?ri de voin?? în parte.
Aceasta înseamn? c? la contracte care sunt rezultatul manifest?rii de
voin?? a dou? sau mai multe p?r?i, obliga?ia fiec?rei p?r?i are o cauz?
proprie, f?r? a exista o cauz? comun? a contractului. Ea exist? nu numai la
contracte, dar ?i la actele de voin?? unilateral?.
Elementele cauzei
Cauza cuprinde dou? elemente ?i anume: scopul imediat al consim??mântului
care const? în reprezentarea sau considerarea, în contractul bilaterale
oneroase a contrapresta?iei celeilalte p?r?i, în contractele reale,
remiterea bunului, iar în actele juridice gratuite, inten?ia de
liberalitate. Acest prim element al cauzei este abstract, obiectiv ?i
invariabil acela?i, în aceea?i categorie de acte juridice. Scopul imediat
al consim??mântului constituie cel de al doilea element al cauzei, el
reprezentând mobilul principal ce a determinat încheierea actului juridic.
Scopul imediat este elementul concret, subiectiv ?i variabil de la un act
juridic la altul. A?a, spre exemplu, în contractele de vânzare-cump?rare
scopul imediat este, pentru to?i cump?r?torii dobândirea dreptului de
proprietate asupra bunului cump?rat, f?r? nici o deosebire de la un
contract la altul, iar scopul imediat difer? de la contract la contract, în
func?ie de destina?ia concret? în vederea c?reia, lucrul a fost cump?rat.
Aceast? concep?ie care include printre elemente cauza ?i scopul imediat,
elementul concret, subiectiv ?i variabil.
Condi?iile de validitate ale cauzei
Pentru a fi valabil? cauza trebuie s? îndeplineasc?, cumulativ
urm?toarele condi?ii: s? existe, s? fie real? ?i s? fie licit?.
În actele juridice civile cauza lipse?te atunci când una din p?r?i nu are
discern?mânt fiindc? formarea voin?ei juridice cu cele dou? elemente ale
sale – consim??mântul ?i cauza – presupune existen?a discern?mântului. În
acest caz lipsa cauzei va atrage dup? sine nulitatea relativ? a actului
juridic, deoarece aceasta este sanc?iunea lipsei consim??mântului.
Cauza este inexistent? ?i atunci când lipse?te scopul imediat al actului
juridic respectiv, considera?ia contrapresta?iei celeilalte p?r?i la
contractele cu titlu oneros, lipsa pred?rii bunului în actele juridice
reale ?i lipsa inten?iei de liberalitate în actele juridice cu titlu
gratuit. În astfel de situa?ii actul juridic va fi sanc?ionat cu nulitate
absolut?.
Cauza nu este real? atunci când exist? eroarea asupra motivului
determinant, adic? asupra scopului imediat al cauzei. Falsitatea cauzei
atrage dup? sine nulitatea relativ? a actului juridic.
Sanc?iunea actului juridic civil în care cauza are caracter ilicit este
nulitatea absolut?.
Obiectul actului juridic civil
No?iune
În literatura de specialitate, problema no?iunii obiectului actului
juridic civil este controversat?. În leg?tur? cu aceasta în principal, au
fost formulate trei opinii. Astfel într-o prim? opinie se consider? c?
obiectul actului juridic const? în crearea, modificarea, transmiterea ori
stingerea unui raport juridic. Acestei opinii i se repro?eaz? c? face
confuzie între obiectul ?i efectele generale ale actului juridic.
Într-o alt? opinie se consider? c? obiectul actului juridic civil const?
în interesele reglementate de p?r?i prin mijlocirea actului juridic în
temeiul ?i în limita legii.[13] ?i acestei opinii i s-a repro?at c? leag?
în mod artificial obiectul actului juridic de no?iunea de interese, no?iune
care are valen?e apropiate mai degrab? cauzei decât obiectului actului
juridic civil.[14]
În sfâr?it o a treia opinie consider? c? obiectul actului juridic civil
este însu?i obiectul raportului juridic civil n?scut din acel act
juridic.[15] Cu alte cuvinte, obiectul actului juridic îl constituie
conduita p?r?ilor, adic? ac?iunile sau inac?iunile la care sunt
îndrept??ite sau de care sunt ?inute p?r?ile actului juridic. Aceast?
opinie este sus?inut? de mare majoritate a autorilor care s-au referit la
obiectul actului juridic.
Fa?? de cele ar?tate consider?m c? prin obiect al actului juridic se
în?elege conduita p?r?ilor stabilit? prin actul juridic, adic? ac?iunile
sau inac?iunile de care sunt ?inute p?r?ile sau de la care trebuie s? se
ab?in?.
Condi?iile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil.
Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie s?
îndeplineasc? urm?toarele condi?ii:
a) obiectul actului juridic civil trebuie s? existe. Aceast? prim?
condi?ie, este ?i cea mai important?, deoarece dac? obiectul nu exist? nu
se mai pune problema observ?rii celorlalte condi?ii ale sale.
Necesitatea existen?ei obiectului se apreciaz? în momentul încheierii
actului juridic.
Pot alc?tui obiect al actului juridic civil ?i bunurile viitoare, cu
excep?ia succesiunilor nedeschise înc?.
b) obiectul actului juridic civil trebuie s? se afle în circuitul civil;
c) obiectul actului juridic civil trebuie s? fie determinat sau
determinabil;
obiectul este determinat când se precizeaz? elementele care îl
individualizeaz? ?i este determinabil când se prev?d în actul juridic
suficiente elemente cu ajutorul c?rora el va putea fi determinat în viitor.
Ra?iunea acestei condi?ii este impus? de nevoia asigur?rii execut?rii
exacte a presta?iei la care s-au angajat p?r?ile actului juridic, potrivit
cu voin?a lor. Dac? obiectul actului juridic se refer? la bunuri certe,
condi?ia este îndeplinit? prin indicarea caracterelor lui particulare. Dac?
îns? este vorba de bunuri generice , determinarea lor se face prin
indicarea precis? a cantit??ii, a calit??ii, valorii sau prin stabilirea
unor criterii de determinare viitoare a acestora.
d) obiectul actului juridic civil trebuie s? fie posibil. Aceast? condi?ie
este determinat? de regula de drept potrivit c?reia nimeni nu se poate
obliga la imposibil. Este vorba aici numai de imposibilitatea absolut? ?i
de neînvins ?i nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului
sau din cauze relative (subiective). În cazul obliga?iilor de a da un bun
cert, imposibilitatea nu poate proveni decât din cauza pieririi bunului
respectiv, intervenit? anterior, încheierii actului, iar în cazul
obliga?iei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în ipoteza
când nu mai este cu putin?? s? se produc? bunurile respective, inexisten?a
lor momentan neconstituind propriu-zis o imposibilitate absolut? de
executat. Obliga?ia de a da se poate referi ?i la bunuri viitoare cu
condi?ia c? ele s? fie posibile ?i determinate sau determinabile.
e) Obiectul actului juridic civil trebuie s? fiei licit ?i corespunz?tor
regulilor de moral?. Pe cale de consecin??, conduita p?r?ilor actului
juridic civil trebuie s? fie conform atât cu legea, cât ?i cu regulile de
moral?. Actele juridice încheiate cu nesocotirea acestei condi?ii sunt
sanc?ionate cu nulitate absolut?;
f) Obiectul actului juridic civil trebuie s? fie un fapt personal al celui
ce se oblig?. Nimeni nu poate fi obligat prin voin?a altuia. Nu se poate
deci promite într-un act juridic faptul altuia, ci numai faptul s?u
personal, afar? de cazul când aceast? promisiune se face în calitate de
mandatar. Conven?ia prin care o parte se oblig? s? determine pe in ter? s?
consimt? la încheierea unui act juridic este valabil?, deoarece nu se
promite faptul ter?ului, ci faptul propriu de a depune toate diligen?ele
pentru a convinge pe ter? s? încheie actul juridic;
g) Cel ce se oblig? trebuie s? fie titularul dreptului. În actele juridice
constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce se oblig?
s? fie titular dreptului pentru care s-a obligat. Aceast? condi?ie este
consecin?a principiului de drept potrivit c?ruia nimeni nu se poate obliga
în mod valabil la ceva ce nu are sau s? transmit? altuia mai multe drepturi
decât are el însu?i.
Forma actului juridic civil
Principiul consensualismului actelor juridice civile
În principiu, actele juridice civile nu reclam? necesitatea observ?rii
vreunor forme pentru validitatea lor. Voin?a juridic? manifestat?, oricum,
prin vorbe, prin înscrisuri, prin semne, etc., este suficient? pentru
încheierea unui act juridic, iar contractul se formeaz? prin simplul acord
de voin?? al p?r?ilor. Voin?a juridic? este deci independent? de forma pe
care o îmbrac? pentru a se exterioriza. Ea produce efecte juridice, f?r? a
fi nevoie pentru aceasta de a se manifesta în anumite forme.
Prin urmare, în principiu, actele juridice sunt consensuale în în?elesul
c? ele se încheie valabil prin simpla manifestare de voin?? a celor de la
care eman?.
No?iunea ?i clasificarea condi?iilor de form? ale actelor juridice
civile.
Prin form? a actului juridic civil se în?elege modalitatea de
exteriorizare a manifest?rii de voin?? f?cut cu inten?ia de a crea,
modifica sau a stinge un raport juridic concret.[16] Cu alte cuvinte ?i
într-o formulare mai sintetic?, forma actului juridic civil reprezint?
modul de exteriorizare a manifest?rii de voin??.
Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile,
în func?ie de consecin?ele juridice ale nerespect?rii formei se disting
trei condi?ii de form? ?i anume:
a) forma cerut? ad validatem, adic? pentru îns??i validitatea actului
juridic civil;
b) forma cerut? ad probationem, adic? pentru a se face dovada actului
juridic civil;
c) forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic
civil.
Forma cerut? de validitate a actului juridic civil. Actele juridice
pentru validitatea c?rora se cer îndeplinirea sub sanc?iunea nulit??ii
absolute, anumite condi?ii de form? se numesc acte formale sau solemne. La
actele formale sau solemne, forma constituie o condi?ie de validitate.
Forma ca o condi?ie de validitate a actului juridic civil const? în
necesitatea îndeplinirii formalit??ii prestabilite de lege ori de p?r?i
privind exteriorizarea voin?ei cu ocazia încheierii actului juridic.
Ra?iunea formei ca o condi?ie esen?ial? de validitate a actului juridic
civil este determinat?, în primul rând, de nevoia asigur?rii deplinei
libert??i ?i certitudini manifest?rii consim??mântului în al doilea rând,
de a aten?iona p?r?ile cu privire la importan?a deosebit? pe care o au
actele ce necesit? încheierea lor într-o anumit? form? ?i, în al treilea
rând, de a asigura un control din partea statului cu privire la respectarea
condi?iilor de validitate a unor acte juridice civile care dep??esc prin
con?inutul lor interesele strict personale ale p?r?ilor.
Forma cerut? pentru validitatea actului juridic civil se caracterizeaz?
printr-o serie de tr?s?turi specifice ce ?in de esen?a formei ?i anume:
este un element constitutiv al actului juridic, lipsa formei fiind
sanc?ionat? cu nulitate absolut? a actului; presupune manifestarea expres?
de voin??, ceea ce exclude manifestarea tacit? a voin?ei p?r?ilor ?i este ,
în principiu, exclusiv?, în sensul c?, de regul?, actul se încheie în form?
autentic?, ?i nu permite p?r?ilor posibilitatea unei op?iuni, cu excep?ia
testamentului.[17]
Forma ad validatem trebuie s? cuprind? întregul con?inut al actului
juridic, nefiind admis? trimiterea la o surs? exterioar? prin care s? se
determine con?inutul actului juridic civil. De asemenea, actele juridice
aflate în raport de interdependen?? cu actele formale sau solemne, chiar
dac? ele privite separat nu trebuie s? îndeplineasc? aceast? condi?ie,
trebuie totu?i s? fie acte formale sau solemne cum ar fi, spre exemplu,
mandatul pentru încheierea unui act formal trebuie s? îmbrace forma
autentic?. Tot astfel, actul juridic care determin? ineficacitatea unui act
formal sau solemn trebuie s? fie ?i el formal sau solemn.
Sunt acte formale: dona?ia, acceptarea succesiunii sub beneficiu de
inventar, ipoteca, contractul de societate comercial?.
c) forma-condi?ie de proba?iune a actului juridic civil. Forma cerut?
actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de prob? const? în cerin?a
întocmirii în scris a actului juridic civil, f?r? ca lipsa acestei forme
s? afecteze validitatea actului juridic. Forma cerut? ca o condi?ie de
proba?iune a actului juridic, de?i nu are nici o influen?? asupra
validit??ii acestuia, totu?i ea are un caracter obligatoriu, deoarece, în
principiu, este inadmisibil dovedirea actului juridic civil cu un alt
mijloc de prob?.
Forma ad probationem a fost considerat? în literatura de specialitate ca
reprezentând, fie o excep?ie de la principiul consensualismului, deoarece
manifestarea de voin?? trebuie f?cut? în form? scris?,[18] fie ca o
limitare adus? aceluia?i principiu, în sensul c? nedovedirea raportului
juridic n?scut din actul juridic are drept consecin?? îns??i ineficacitatea
acestui raport juridic[19]
d) forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil
Aceast? form? se refer? la formalit??ile prev?zute de lege pentru a face
actul juridic civil opozabil ?i persoanelor care nu au participat la
încheierea lui. Formalit??ile prev?zute de lege se refer?, în primul rând,
la publicitatea actului juridic civil prin care se constituie sau se
transmit drepturi reale care, fiind drepturi absolute sunt opozabile erga
omnes.
Forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil
este obligatorie. Nerespectarea acestei cerin?e de form? nu va fi
sanc?ionat? cu nulitate absolut? sau imposibilitatea dovedirii actului
juridic civil prin alte mijloace de prob?, ci cu inopozabilitatea actului
fa?? de ter?ele persoane, adic? cu posibilitatea acestora din urm? persoane
de a ignora actele juridice ce li se opune de p?r?ile care l-au încheiat.
Actul încheiat este valabil ?i va produce efecte între p?r?i, îns? el nu
este opozabil ter?elor persoane fa?? de care actul este ineficace.
Nulitatea actului juridic civil
Defini?ie ?i func?iile nulit??ii
În lipsa unei defini?ii a nulit??ii actelor juridice în codul civil,
literatura de specialitate abund? în defini?ii, care, îns?, au un numitor
comun ?i anume acela c? nulitatea este o sanc?iune civil?, care intervine
când se înfrânge o dispozi?ie legal?, cu ocazia încheierii unui act
juridic.
Nulitatea este acea sanc?iune civil? care intervine dup? înc?lcarea
normei de drept, lipsind actul juridic de efectele urm?rite la încheierea
lui.[20]
Analizând finalitatea nulit??ii ca institu?ie de drept civil, în
opinia domnului profesor T. Pop aceast? institu?ie urm?re?te atât un rol
preventiv, cât ?i unul represiv.
Prin urmare, nulitatea urm?re?te atât o func?ie preventiv?, cât ?i una
sanc?ionatorie.
Func?ia preventiv? a nulit??ii const? în amenin?area cu distrugerea
efectelor actului juridic, dac? acesta se încheie cu nesocotirea
dispozi?iilor normative privind condi?iile sale de validitate.
Într-adev?r, nulitatea actelor juridice prezint? neajunsul c?
nimice?te aparen?a creat? prin acest act, împrejurare ce poate produce
prejudicii atât p?r?ilor, cât ?i ter?ilor. De aceea, este preferabil s? se
verifice în prealabil condi?iile de validitate ale actului juridic, pentru
a preveni nimicirea efectelor lui, dup? ce s-a încheiat. O asemenea
verificare prealabil? a fost instituit? de legiuitor, doar pentru actele
solemne, îns? ea lipse?te pentru restul actelor juridice. Pentru marea
majoritate a actelor juridice pentru care nu se cere forma solemn?, p?r?ile
au tot interesul pentru a preîntâmpina distrugerea efectelor actului
juridic, s? observe prevederile legii civile înainte de încheierea lui ?i
s? se conformeze lor.
Func?ia sanc?ionatorie intervine dup? încheierea actului juridic,
având drept scop fie înl?turarea efectelor contrare legii, pe care le
con?ine acest act, fie încheierea actului în totalitate, dac? nu este
posibil? men?inerea lui prin îndep?rtarea clauzelor stipulate în dispre?ul
unor dispozi?ii imperative ale legii.
De re?inut c? nu trebuie confundat? nulitatea actului juridic cu
ineficien?a probatorie a înscrisului constatator.
Se ?tie din materia dreptului probator c? pentru dovedirea unor acte
juridice legea cere întocmirea unui înscris. Acest înscris, pentru a
constitui instrument probator trebuie s? îndeplineasc? anumite condi?ii
prev?zute de lege. Nerespectarea acestor condi?ii atrage ineficien?a
înscrisului doveditor, ceea ce înseamn? c? înscrisul este lipsit de
efectele sale în materie de prob? dar nu afecteaz? validitatea opera?iilor
juridice, care poate fi dovedit?, eventual, prin alte mijloace de prob?.
Dac? înscrisul reprezint? o condi?ie pentru validitatea chiar a opera?iilor
juridice (caz actelor juridice solemne), nulitatea înscrisului atrage ?i
nulitatea actului juridic.
Evolu?ia concep?iei cu privire la nulitatea actului juridic
În dreptul roman, concep?ia asupra nulit??ii era cristalizat? în dou?
adagii: qui contra legem agit nihil agit precum ?i quod nullum est nullum
producit efectum. De aici rezult? c? nulitatea era total? ?i iremediabil?
sau, altfel spus, actul juridic era nimicit în totalitate, neexistând
posibilitatea men?inerii lui par?iale cu înl?turarea clauzelor prin care s-
a înc?lcat legea.
În concep?ia clasic?, care se afla înc? sub influen?a dreptului roman,
nulitatea era asimilat? cu ineficacitatea actului juridic, în totalitatea
sa, fiind tratat ca o stare organic? a acestuia, deoarece s-a încheiat cu
nesocotirea dispozi?iilor legale. Nulitatea avea ca efect desfiin?area
actului juridic în întregime ?i ca o consecin??, nimicirea tuturor
efectelor sale. Deci nulitatea era total? ?i iremediabil?, ca ?i în dreptul
roman.
În concep?ia modern? s-a formulat teoria propor?ionalit??ii efectelor
nulit??ii în raport cu cauzele care au determinat-o, urm?rile nulit??ii
trebuind s? se m?rgineasc? numai la cele efecte care contravin legii,
celelalte efecte ale actului men?inându-se. În aceast? concep?ie, nulitatea
este în principiu par?ial? ?i remediabil?. Finalitatea nulit??ii în aceast?
concep?ie este ap?rarea actului juridic prin men?iunea lui, dup? ce s-au
înl?turat efectele care contravin legii.
Concep?ia dreptului român contemporan asupra nulit??ii actului juridic
este aceea a unei nulit??i în principiu par?iale ?i remediabile, nulitatea
actului juridic având menirea de a suprima numai efectele care contravin
dispozi?iilor legale înc?lcate la încheierea actului, l?sându-se neatinse
celelalte efecte.
În aceast? concep?ie nulitatea total? intervine numai atunci când
clauzele care contravin legii au constituit cauza principal? ?i
determinant? a încheierii actului juridic.
Clasificare nulit??ii actelor juridice
Teoria nulit??ii actelor juridice clasific? aceste acte, în raport de
mai multe criterii, astfel:
1. În raport de natura interesului ocrotit de lege ?i de regimul ei
juridic, nulitatea este de dou? feluri: nulitate absolut? ?i nulitate
relativ?.
Nulitatea absolut? este sanc?iunea ce intervine în caz de
nerespectare, cu ocazia încheierii unui act juridic, a unei norme de drept
care ocrote?te un interes general, public.[21]
Nulitatea relativ? este sanc?iunea ce intervine în cazul de
nerespectare, cu ocazia încheierii unui act juridic, a unei norme de drept
care ocrote?te un interes particular, privat.[22]
Îndoctrin? ?i în jurispruden?? se folose?te pentru nulitatea absolut?
expresiile “nul de drept” sau “nul”, ori “nul de plin drept” sau “actul va
fi nul”, iar pentru nulitatea relativ? expresiile “actul este anulabil” sau
“actul poate fi anulat”.
În raport de întinderea efectelor, nulitatea poate fi total? sau
par?ial?.
Nulitatea total? este aceea care desfiin?eaz? actul juridic în
întregime.
Nulitatea par?ial? este aceea care desfiin?eaz? numai unele efecte ale
actului juridic acesta r?mânând în fiin?? ?i producându-?i celelalte
efecte.
În dreptul civil român, nulitatea par?ial? reprezint? regula, iar
nulitatea total? excep?ia, aceasta însemnând c? nulitatea unei clauze a
actului juridic nu atrage ineficacitatea întregului act, ea m?rginindu-se
numai la acea clauz?.
Nulitatea total? va interveni ori de câte ori clauza (sau clauzele)
care contravine legii a constituit cauza impulsiv? ?i determinant? a
încheierii actului juridic (exemplu bunurile so?ilor ?i înstr?inarea lor).
În raport de existen?a ori inexisten?a unei norme care s? edicteze
expres sanc?iunea, nulitatea este de dou? feluri: expres? sau virtual?.
Nulitatea expres? (textual?, explicit?) este aceea care este prev?zut?
anume într-o dispozi?ie legal?.
Nulitatea virtual? (implicit?, tacit?) este aceea care, f?r? a fi
prev?zut? expres de lege, rezult? în mod neîndoelnic din felul de
exprimare a normei legale sau din scopul acesteia.
Exemplu art ….. declar?: “bunurile dobândite în timpul c?s?toriei, de
oricare dintre so?i, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale
so?ilor. Orice conven?ie contrar? este nul?”.
Pe de alt? parte, din modul de redactare sau din scopul anumitor
prevederi legale rezult? c? înc?lcarea acestora atrage nulitatea actului
juridic, de?i aceste prevederi nu con?in expres sanc?iunea nulit??ii.
Suntem în prezen?a unei nulit??i virtuale.
Drept exemplu constituie prevederile art. 575 din C. civ. Care
declar?: “Testamentul trebuie s? fie întocmit în form? scris?, cu indicarea
locului ?i datei întocmirii lui, s? fie semnat cu mâna proprie a
testatorului ?i autentificat pe cale notarial?”. La fel art. 240 prevede c?
contractul de vânzare cump?rare a casei de locuit trebuie s? fie încheiat
în form? scris?, autentificat notarial ?i înregistrat la birourile de
inventariere tehnic?.
Exemple din cc cu privire la formele testamentului, dona?iuni
În raport de caracterul condi?iilor de validitate nerespectat?
nulitatea este de dou? feluri: de fond ?i de form?.
Nulitatea de fond este acea sanc?iune a actului juridic încheiat cu
nerespectarea condi?iilor esen?iale de validitate ale acestuia ?i anume:
capacitatea de a contracta, consim??mântul valabil al p?r?ii ce se oblig?,
un obiect determinat ?i o cauz? licit?.
Cu p?rere de r?u legisla?ia civil? a Republicii Moldova nu prevede
expres condi?iile de valabilitate ale conven?iilor, acestea fiind stabilite
de c?tre doctrin?.
Nulitatea de form? este acea sanc?iune a actului juridic încheiat cu
nerespectarea formei cerute de lege ad validatem.
Aceast? clasificare prezint? interes redus, deoarece efectul juridic
ale nulit??ilor de fond ?i de form? sunt acelea?i.
2. În raport de modul cum opereaz? nulitatea se distinge între nulitate de
drept ?i nulitate judiciar?.
Nulitatea de drept este aceea care opereaz? în puterea legii,
independent de interven?ia instan?ei judec?tore?ti.
Nulitatea judiciar? este aceea pronun?at? de instan?a judec?toreasc?,
care lipse?te de efecte actul juridic civil.
Clasificarea aceasta este de origine francez?, iar când nulitatea era
prev?zut? expres de lege (actul este “nul de drept”), ea opera în puterea
legii, f?r? interven?ia instan?ei de judecat?.
În dreptul civil român, distinc?ia între nulit??ile de drept ?i
judiciare este nesemnificativ? în practic?, deoarece în toate cazurile,
indiferent c? suntem în prezen?a unei nulit??i absolute, când instan?a
constat? aceast? nulitate, sau a unei nulit??i relative, când instan?a
pronun?? nulitatea, pentru ca actul juridic s? fie desfiin?at de regul?
intervine organul jurisdic?ional.
În legisla?ia român? exist? texte care declar? “nul de drept” un act
juridic, dar, pentru a înl?tura situa?ia juridic? creat? prin acest act se
impune o hot?râre judec?toreasc? de declarare a nulit??ii. A?a de pild?,
art statueaz?: “Conven?ia f?cut? prin eroare, violen?? sau dol nu este
nul? de drept, ci d? loc numai ac?iunii de nulitate”.
La noi în ?ar? conform art. 60 C.civ. care precizeaz? c?: “cel al
c?rui consim??mânt a fost viciat prin în?el?ciune, violen??, amenin?are în
urma unei învoieli dolosive sau în urma unui concurs de împrejur?ri grele
poate cere anulare conven?iei”
Deci, conchidem noi, nimeni nu-?i poate face singur dreptate,
desfiin?ând situa?ia juridic? existent?, ci trebuie s? recurg? la justi?ie.
Cauzele de nulitate a actului juridic
Privite în general, cauzele care conduc la nulitatea actului juridic s-
ar subsemna ideii de nerespectare a dispozi?iilor legale, care
reglementeaz? condi?iile necesare pentru ca aceasta s? fie valabil?.
În doctrin? sunt considerate cauze de nulitate a actului juridic
urm?toarele:
. Înc?lcarea dispozi?iilor legale referitoare la capacitatea de a
încheia actul juridic;
. Lipsa unui element esen?ial, structural, al actului juridic
(consim??mântul, obiectul, cauza);
. Vicierea consim??mântului exprimat în actul juridic;
. Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
. Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;
. Nesocotirea dispozi?iilor imperative ale legii, ordinii publice ?i
bunurilor moravuri;
. Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;
. Lipsa sau nevalabilitatea autoriza?iei administrative pentru unele
acte juridice;
. Frauda legii.
De men?ionat c? nesocotirea acestor cauze de nulitate conduce fie la
nulitatea absolut?, fie la nulitatea relativ? a actului juridic.
Cauze de nulitate absolut?
Sanc?iunea nulit??ii absolute a actului juridic intervine în
urm?toarele cazuri:
o Când se încalc? dispozi?iile legale referitoare la capacitatea civil?
a persoanei. Este vorba de: a) nerespectarea de c?tre unele persoane a
incapacit??ii speciale la care sunt supuse pentru ocrotirea vreunui
interes social ob?tesc. O asemenea incapacitate special? este
prev?zut? de art .. pentru judec?tori, procurori ?i avoca?i, care
sunt opri?i s? cesioneze drepturi litigioase ?i b) lipsa capacit??ii
de folosin?? a dreptului datorit? nerespect?rii principiului
specialit??ii de c?tre persoana juridic?;
o Când actul juridic este lipsit de un element esen?ial, de o condi?ie
esen?ial? pentru validitatea lui consim??mântul, obiectul, cauza.
Consim??mântul lipse?te cu des?vâr?ire în cazul erorii-obstacol, când
voin?a celor dou? p?r?i nu s-a întâlnit pentru a se încheia valabil
actul juridic. În acest caz nu suntem în prezen?a unui viciu de
consim??mânt, ci în prezen?a unui obstacol la încheierea actului
juridic;
o Când obiectul actului juridic nu este valabil (este obiect ilicit sau
imoral);
o Când cauza actului juridic nu este valabil? (este ilicit? sau
imoral?);
o Când forma cerut? de lege în mod obligatoriu, nu a fost respectat? de
p?r?i;
o Când au fost nesocotite dispozi?iile imperative ale legii, ordinii
publice ?i bunele moravuri;
o Când lipse?te autoriza?ia administrativ?, ori aceasta nu este
valabil?, întrucât s-a acordat cu înc?lcarea legii;
o Când pentru actul juridic încheiat s-a fraudat legea.
Cauze de nulitate relativ?
Sanc?iunea nulit??ii relative a actului juridic intervine în
urm?toarele cazuri:
o Când consim??mântul exprimat în actul juridic a fost viciat prin eroare,
dol, violen?? sau leziuni;
o Când a lipsit discern?mântul uneia din p?r?i în momentul încheierii
actului juridic;
o Când actul juridic a fost încheiat de persoane lipsite de capacitate de
exerci?iu sau de persoane cu capacitate de exerci?iu sau de persoane cu
capacitate de exerci?iu restrâns?, care n-au avut încuviin??rile
prev?zute de lege. Este vorba de: a) actul juridic încheiat de persoane
lipsite de capacitate de exerci?iu (minorii sub 15 ani ?i persoanele sub
interdic?ie); b) actul juridic încheiat de un minor cu capacitatea de
exerci?iu restrâns?, f?r? încuviin?area ocrotitorului legal, act care
este lezionar pentru minor; c) actul juridic încheiat f?r? încuviin?area
autorit??ii tutelare.
o Când actul juridic a fost încheiat cu nesocotirea unor interdic?ii legale
prev?zute în scopul ocrotirii unor interese particulare.
Regimul juridic al nulit??ii
Clasificarea nulit??ii în absolut? ?i relativ? este deosebit de
important? din cauza regimului juridic diferit al celor dou? categorii de
nulit??i. Acest regim diferit se datoreaz? naturii distincte a interesului
ocrotit prin norma juridic? înc?lcat?. Dac? interesul ocrotit este cel
general, ob?tesc, atunci sanc?iunea înc?lc?rii legii este nulitatea
absolut? cu regimul ei juridic propriu, iar dac? interesul ocrotit este
particular al p?r?ilor sau al uneia dintre ele, atunci sanc?iunea
înc?lc?rii legii este nulitatea relativ?, cu regimul ei juridic distinct.
Regimul juridic al nulit??ii se refer? la regulile care genereaz? atât
nulitatea absolut? cât ?i nulitatea relativ?.
Deosebirea de regimul juridic dintre nulitatea absolut? ?i nulitatea
relativ? prive?te trei aspecte: a) persoanele care pot invoca nulitatea; b)
prescrierea dreptului la ac?iune ?i c) posibilitatea acoperirii nulit??ii
prin confirmarea actului juridic.
În cele ce urmeaz? vom examina separat regimul juridic al nulit??ii
absolute ?i regimul juridic al nulit??ii relative.
Regimul juridic al nulit??ii absolute
Regulile care cârmuiesc regimul juridic al nulit??ii absolute sunt:
a) Nulitatea absolut? poate fi invocat? de orice persoan? interesat?.
Persoanele interesate pot fi: p?r?ile actului juridic, avânzii cauz?
ai p?r?ilor, procurorul ?i chiar instan?a din oficiu. De observat c?,
îns??i partea care ar fi vinovat? de faptele ce constituie cauza
nulit??ii, poate cere constatarea nulit??ii absolute ?i desfiin?area
retroactiv? a actului juridic, invocând chiar cauza pe care a invocat-
o personal. Aceasta se explic? prin aceea c? s-a înc?lcat o dispozi?ie
legal? imperativ? al c?rei scop este ocrotirea unui interes general
ob?tesc. Se acord? neîndoios, prioritate ordinii de drept, fa?? de
interesul particular al uneia sau ambelor p?r?i. Întrucât, actele
juridice sunt guvernate de principiul consensualismului acestora,
num?rul persoanelor care pot invoca nulitatea absolut? este destul de
restrâns. Ter?ii care sunt str?ini de actul juridic, vor putea invoca
nulitatea absolut? a acestuia numai în m?sura în care actul juridic le
este opozabil, deoarece numai atunci se bucur? de un interes ocrotit
de lege.
b) Ac?iunea în nulitate absolut? este imprescriptibil?. Aceasta înseamn?
c? ac?iunea în constatarea nulit??ii absolute poate fi intentat?
oricând, nefiind îngr?dit de vreo durat? în timp de la încheierea
actului. Imprescriptibilitatea ac?iunii în nulitate absolut? rezult?
din dou? împrejur?ri:
1. Fiind o ac?iune în constatarea unei nulit??i opereaz? în
puterea legii;
2. Este expres prev?zut? de text.
c) Nulitatea absolut? nu poate fi acoperit? prin confirmarea actului.
Întrucât nulitatea absolut? are ca fundament ocrotirea unor
interese generale, ob?te?ti ?i de aici dreptul oric?rei persoane de
a o invoca, actul juridic lovit de nulitate absolut? nu poate fi
confirmat. P?r?ile nu au decât posibilitatea de a încheia un act
juridic nou, valabil, care nu poate valida vechiul act nul, ci va
fi un act juridic independent, a c?rui exigen?? începe în momentul
încheierii lui. Vechiul act juridic va r?mâne în continuare nul.
Exem c?s?toria.
Regimul juridic al nulit??ii relative
Regulile care cârmuiesc regimul juridic la nulit??ii relative sunt:
Nulitatea relativ? poate fi invocat? numai de persoana ocrotit? de
dispozi?ia legal? ce reglementeaz? nulitatea.
De pild?, nulitatea relativ? pentru viciu de consim??mânt nu poate fi
invocat? decât de partea al c?rui consim??mânt a fost viciat la încheierea
actului juridic, deoarece numai în vederea ocrotirii acestuia legiuitorul a
statuat posibilitatea anul?rii actului. Desigur c? numai partea respectiv?
poate aprecia, în ce m?sur? consim??mântul i-a fost viciat, ?i în ce m?sur?
i-au fost v?t?mate interesele. Cealalt? parte nu poate invoca nulitatea
relativ? a actului juridic respectiv.
Sunt situa?ii când fiecare dintre p?r?ile contractante va putea invoca
nulitatea relativ?. De exemplu, dac? un contract a fost încheiat între doi
minori, fiecare dintre ace?tia va fi în drept s? invoce nulitatea relativ?
a contractului.
Mai trebuie men?ionat situa?ia în care fiecare parte contractant? poate
invoca nulitatea relativ? a contractului, dar pentru temeiuri juridice
diferite. A?a de pild?, o parte poate invoca nulitatea pentru lipsa
capacit??ii de exerci?iu la încheierea contractului, iar cealalt? pentru un
viciu de consim??mânt (eroarea de exemplu).
Tot astfel, aceast? nulitate poate fi invocat? ?i de procuror, în m?sura
în care ac?iunea în anulare nu are un caracter stric personal.
Ac?iunea în nulitate relativ? este supus? prescrip?iei extinctive.
Termenul de prescrip?ie este de trei ani ?i el începe s? curg? dup?
distinc?iile art. 79 C. civ. Potrivit textului acestui articol “
Prescrip?ia începe s? curg? din ziua în care s-a n?scut dreptul la ac?iune;
dreptul la ac?iune se na?te din ziua când persoana a aflat sau trebuia s?
afle, c? i-a fost înc?lcat un drept”. În caz de viclenie ori eroare sau în
celelalte cazuri de anulare, prescrip?ia începe s? curg? de la data când
cel îndrept??it, reprezentantul s?u legal sau persoana chemat? de lege s?-i
încuviin?eze actele, a cunoscut cauza anul?rii, îns? cel mai târziu de la
împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”
De observat c? termenul de prescrip?ie susmen?ionat se aplic? numai la
ac?iunile având un obiect patrimonial. Referitor la ac?iunile
nepatrimoniale, ele sunt în principiu imprescriptibile.
Dup? împlinirea termenului de prescrip?ie, dreptul la ac?iune în anulare
actului juridic se stinge, dar nulitatea relativ? poate fi invocat? pe cale
de excep?ie, oricând, întrucât numai dreptul la ac?iune se stinge.
Nulitatea relativ? poate fi acoperit? prin confirmare.
Confirmarea nu este altceva decât un act juridic unilateral prin care o
persoan? renun?? la dreptul s?u de a invoca nulitatea relativ? a unui act
juridic.
Confirmarea poate fi f?cut? în dou? moduri: expres ?i tacit
Confirmarea expres? se face printr-un înscris (numit act confirmativ),
care trebuie s? îndeplineasc? o sum? de condi?ii. Cele mai importante
condi?ii privesc pe autorul confirm?rii actului anulabil, care nu este
decât persoana ce putea invoca nulitatea relativ?. Aceast? persoan? trebuie
s? fie capabil?, iar consim??mântul ei s? nu fie alterat de vreun viciu. De
aici concluzia c? confirmarea actului anulabil nu poate fi f?cut? decât
dup? încetarea incapacit??ii sau dup? încetarea sau descoperirea viciului
de consim??mânt, iar autorul confirm?rii trebuie s? fie con?tient de viciul
actului juridic pe care-l confirm?.
Actul de confirmare expres? trebuie s? îndeplineasc? ?i el condi?iile de
valabilitate ?i anume: s? cuprind? elementele esen?iale ale actului juridic
(obiect cauz?, natura obliga?iei), cauza nulit??ii ?i inten?ia de a renun?a
la ac?iunea în anulare.
Confirmarea tacit? rezult? din executarea actului anulabil.
Principalul efect el anul?rii este acela c? anulabilitatea actului
juridic dispare retroactiv aceasta însemnând c?, dup? confirmare, partea nu
mai poate invoca nulitatea relativ? a actului juridic, nici pe cale de
ac?iune, nici pe cale de excep?ie.
Constatarea nulit??ii absolute ?i pronun?area nulit??ii relative.
Desfiin?area efectelor actului juridic lovit de nulitate absolut? sau de
nulitate relativ? trebuie s? fie opera instan?ei judec?tore?ti. Este de
notat c? rolul instan?ei judec?tore?ti nu este acela?i în cazul celor dou?
nulit??i (absolut? ?i relativ?).
Nulitatea absolut? opereaz? prin puterea legii, chiar din momentul
încheierii actului juridic. Întrucât actul juridic nu a luat fiin?? în mod
legal, dac? p?r?ile ajung la în?elegere cu privire la recunoa?terea
nulit??ii actului juridic, nu este necesar s? se recurg? la sesizarea
instan?ei judec?tore?ti pentru a constata nulitatea absolut?. Fa?? de
împrejurarea c? a devenit o practic? constant? recurgerea la autorit??ile
justi?iei pentru constatarea nulit??ii absolute, conchidem c? acordul
p?r?ilor referitor la recunoa?terea nulit??ii absolute este, de regul?,
irealizabil?.
Prin urmare nulitatea absolut? este constatat? de instan?a de
judec?toreasc?, care face o aplicare necesar? a legii, nu o apreciere
proprie. Ac?iunea în constatarea nulit??ii absolute este imprescriptibil?.
În contrast cu nulitatea absolut?, nulitatea relativ? nu opereaz? prin
puterea legii, întrucât actul juridic anulabil a luat fiin?? ?i el necesit?
a fi desfiin?at de c?tre instan?a judec?toreasc?.
Prin urmare, nulitatea relativ? este supus? aprecierii instan?ei
judec?tore?ti, care o pronun??, ?i ea opereaz? deci prin puterea hot?rârii
judec?tore?ti.
Este necesar a învedera c? ?i p?r?ile au posibilitatea s? desfiin?eze
actul juridic anulabil, dar dac? nu se în?eleg, partea îndrept??it? trebuie
s? intenteze ac?iune în justi?ie. Cum aceast? ac?iune este prescriptibil?
în termenul general de prescrip?ie (trei ani), în cazul în care partea a
pierdut acest termen, actul juridic nu mai poate fi desfiin?at ?i el r?mâne
valabil, chiar dac? anterior fusese susceptibil de anulare.
În literatura juridic? s-a precizat c? ac?iunea în nulitate este o
ac?iune autonom?, care are drept scop s? restabileasc? ordinea de drept
înc?lcat?. Chiar dac? actul juridic încheiat cu înc?lcarea legii a produs
unele consecin?e patrimoniale, scopul principal al ac?iunii în nulitate
este înl?turarea efectelor actului juridic nul ?i abia apoi repararea
daunelor patrimoniale. Iat? de ce se afirm? c? ac?iunea în nulitate este o
ac?iune autonom?, care urm?re?te s? asigure preem?iunea ordinii de drept.
Efectele nulit??ii actului juridic
No?iune ?i reglementare
Efectul nulit??ii rezid? în desfiin?area actului juridic din momentul
încheierii sale, ceea ce conduce la restabilirea ordinii de drept
înc?lcate.[23]
Actul juridic nul poate produce efecte în viitor, iar efectele produse în
trecut se desfiin?eaz? retroactiv. A?adar nulitatea opereaz? nu numai
pentru viitor, ci ?i pentru trecut. Retroactivitatea este consecin?a
fireasc? a nulit??ii actului juridic.
Trebuie re?inut c? efectele nulit??ii sunt acelea?i – lipsa de
eficacitate a actului juridic – indiferent c? ne g?sim în prezen?a
nulit??ii absolute sau a nulit??ii relative.
Întrucât nulitatea opereaz? retroactiv, efectele acesteia vor depinde ?i
de al?i factori, care au survenit dup? încheierea actului juridic, cum ar
fi: executarea sau neexecutarea actului juridic, transmiterea drepturilor
de c?tre dobânditor unor ter?e persoane subdobânditoare.
Principiile efectelor nulit??ii actului juridic
Efectele nulit??ii sunt cârmuite de trei principii importante:
. Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii actului juridic;
. Principiul restabilirii situa?iei anterioare încheierii actului
juridic;
. Principiul anul?rii actelor juridice subsecvente, ca o consecin?? a
anul?rii actului juridic;
Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii actelor juridice
Aplicarea sanc?iunii nulit??ii actului juridic atrage dup? sine
desfiin?area retroactiv? a efectelor actului respectiv, iar pentru viitor
actul juridic nu va mai produce efecte. Cu alte cuvinte actul nul va mai
produce efecte pentru viitor, iar efectele produse în trecut se
desfiin?eaz? retroactiv.
Retroactivitatea conduce la desfiin?area efectelor actului juridic, care
s-au produs în trecut (între data încheierii actului ?i data anul?rii sau
constat?rii nulit??ii lui) ?i la încetarea producerii lor în viitor, dup?
pronun?area hot?rârii judec?tore?ti prin care actul juridic a fost anulat
sau care a constatat nulitatea absolut? a acestuia. În realitate, în baza
retroactivit??ii efectelor nulit??ii, p?r?ile se v?d în situa?ia anterioar?
încheierii actului juridic, deoarece numai astfel concordan?a dintre lege
?i actul respectiv poate fi armonizat?.
Prin urmare, în baza principiului retroactivit??ii efectelor nulit??ii
actului juridic, efectele actului contrare legii sunt retroactiv
desfiin?ate, iar p?r?ile urmeaz? s? fie repuse în situa?ia anterioar?
încheierii actului.
În ipoteza în care actul juridic nu a fost executat, pronun?area anul?rii
ori constatarea nulit??ii actului conduce la ineficacitatea lui, p?r?ile
fiind considerate c? n-au avut niciodat? dreptul sau obliga?ii reciproce.
Drept urmare, nici una dintre p?r?i nu mai poate cere executarea actului.
În ipoteza în care actul juridic a fost executat în totalitate sau în
parte, odat? cu declararea nulit??ii sau anularea acestuia se desfiin?eaz?
retroactiv efectele lui, iar p?r?ile sunt obligate s?-?i restituie reciproc
presta?iile executate.
Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii se întemeiaz? pe un alt
principiu fundamental al dreptului ?i anume pe principiul suprema?iei
legii, pentru c? nu este îng?duit ca în via?a noastr? juridic? s? existe
acte juridice ale c?ror efecte sunt contrare legii, de aceea se impune
înl?turarea lor ?i restabilirea ordinii de drept înc?lcate.
De la principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii exist? câteva
excep?ii dictate fie de caracterul ireversibil al prescrip?iilor executate,
fie de ra?iuni de politic? juridic?.
Excep?iile vizeaz? cazurile în care efectele nulit??ii actului juridic se
produc numai pentru viitor, nu ?i pentru trecut, ceea ce înseamn? c?
efectele actului juridic declarat nul sau anulat sunt men?inute pe trecut
(pe perioada dintre data declar?rii nulit??ii sau anul?rii actului juridic
?i data încheierii lui).
Excep?iile invocate de doctrin? de la principiul retroactivit??ii
efectelor nulit??ii actului juridic sunt:
1. Men?inerea efectelor produse în trecut de contractele cu executare
succesiv? (de exemplu, contractul de închiriere, contractul de vânzare-
cump?rare cu o clauz? de între?inere), datorit? ireversibilit??ii
presta?iilor executate succesiv. În toate aceste contracte, care dau
na?tere la presta?ii succesive sau continue, de durata în timp, din
moment ce presta?iile s-au efectuat, ele nu mai pot fi înl?turate pe
trecut. Astfel, un contract de închiriere în executarea c?ruia locatorul
a asigurat folosin?a locuin?ei, iar locatarul a pl?tit chiria, nu poate
fi desfiin?at ?i pentru trecut, deoarece obliga?ia de a pune la
dispozi?ia locuin?a s-a consumat ireversibil, iar restituirea chiriei
pl?tite nu se justific?, deoarece ar conduce la îmbog??irea locatarului
f?r? just temei.
2. Recunoa?terea efectelor actului juridic încheiat cu înc?lcarea unor
condi?ii de validitate, deoarece legea nu stabile?te constatarea
nulit??ii actului (cu consecin?a desfiin??rii ex tunc), ci desfacerea lui
pe viitor. Este cazul nerespect?rii condi?iilor de validitate a adop?iei
unui minor (art … CF ) privitoare la luarea consim??mântului p?rin?ilor
celui adoptat, nerespectare care este sanc?ionat? de lege ( art cf ) nu
cu nulitate absolut?, ci cu desfacerea adop?iei (deci cu p?strarea
efectelor pe trecut) dar ?i aceasta condi?ionat, “dac? este în interesul
copilului ca el s? se întoarc? la ace?tea”.
Prin urmarea actul juridic al adop?iei nu se desfiin?eaz? ci numai se
desface. Evident c? legiuitorul a avut în vedere ra?iuni de ocrotire a
minorului, de aceea s-a ab?tut de la principiul retroactivit??ii efectelor
nulit??ii actului juridic.
3. Men?inerea efectelor c?s?toriei chiar dac? a fost declarat? nul?, în
privin?a copiilor rezulta?i din acea c?s?torie (exemplu declararea
nulit??ii c?s?toriei nu are nici o urmare în privin?a copiilor, care î?i
p?streaz? situa?ia de copii din c?s?torie)
Aceast? dispozi?ie a fost prev?zut? tot din necesitatea ocrotirii
copiilor ?i înl?tur?rii raporturilor de familie.
Principiul restabilirii situa?iei anterioare încheierii actului juridic
(restitutio in integrum)
Principiul restitutio in integrum poate fi configurat ca fiind corolarul
principiului retroactiv efectelor nulit??ii actului juridic, deoarece
desfiin?area retroactiv? a efectelor actului, contrare legii, trebuie s?
duc? la restituirea reciproc? ?i integral? a presta?iilor executate de
p?r?i de la încheierea actului ?i pân? la declararea nulit??ii sau anularea
lui.
Cu alte cuvinte, principiul restabilirii situa?iei anterioare este într-o
rela?ie de dependen?? fa?? de principiul retroactiv efectelor nulit??ii
actului juridic.
Adagiul restitutio in integrum înseamn? restituirea tuturor presta?iilor
executate în baza unui contract declarat nul sau anulat.
Principiul restabilirii situa?iei anterioare se refer? la efectele
nulit??ii actului juridic între p?r?ile acestui act ?i nu fa?? de ter?i.
Pentru ca s? opereze concomitent, retroactivitatea actului juridic ?i
restituirea presta?iilor, între p?r?i, pe plan procesual, reclamantul va
trebui s? intenteze o ac?iune cu dou? capete de cerere: o ac?iune în
constatarea nulit??ii sau anul?rii actului juridic ?i o ac?iune în
restituirea presta?iilor executate anterior nulit??ii. Evident c? nu exist?
nici un impediment procesual ca, dup? ce reclamantul ob?ine nulitatea sau
anularea actului juridic, s? se îndrepte cu alt? ac?iune principal? pentru
a ob?ine restituirea presta?iilor executate, situa?ie în care pârâtul, dac?
?i-a executat ?i el obliga?ia, are interesul s? promoveze ac?iune
reconven?ional? pentru restituirea presta?iei efectuate de el sau s?
introduc? o ac?iune principal? separat.
De la principiul restitutio in integrum exist? câteva excep?ii, stabilite
de lege în virtutea unor ra?iuni de ordin juridic, social sau moral, care
privesc anumite cazuri în care presta?iile executate în termenul actului
desfiin?at retroactiv (declarat nul sau anulat) nu sunt supuse restituirii.
Asemenea excep?ii relevate de literatura juridic? ?i de jurispruden??
sunt:
Incapabilul (minorul sau interzisul) nu este ?inut s? restituie, potrivit
art … decât în m?sura îmbog??irii sale. Acest text de lege dispune: “Când
minorii, interzi?ii sau femeile m?ritate sunt admi?i în aceast? calitate, a
exercita ac?iune în restituire în contra angajamentelor lor, ei nu întorc
ceea ce au primit, în urmarea acestor angajamente, în timp minorita?ii,
interdic?iei sau maritajului, decât dac? se probeaz? c? au profitat de
aceea ce li s-a dat”
Dobânditorul de bun?-credin?? al unui bun printr-un act lovit de
nulitate, este exonerat de obliga?ia de a restitui, odat? cu bunul ?i
fructele percepute. Este regula statornicit? de art .. care prevede:
“Posesorul nu câ?tig? proprietatea fructelor decât când posed? cu bun?-
credin??; la cazul contrariu, el este dator a înapoia productele, împreun?
cu lucrul proprietarului care-l revendic?” dispozi?iile acestui text se
justific? pe ra?iuni de politic? juridic?, izvorâte din necesitatea de a
proteja buna-credin??, atât de necesar? în opera?iunile juridice.
Mo?tenitorul care în mod voluntar ?i în cuno?tin?? de cauz? a executat un
legat nul pentru vicii de form?, nu mai poate pretinde restituirea
presta?iilor, deoarece nu mai suntem în prezen?a unei pl??i nedatorate,
supus? repeti?iunii, ci în prezen?a unei obliga?ii morale care este
valabil? juridic.
Una din p?r?ile actului juridic lovit de nulitate nu se putea cere
restituirea presta?iei efectuate dac? invoca propria sa turpitudine
(imoralitate).
Este de fapt adagiul: nemo auditur propriam turpitudinem alegans (nim?nui
nu-i este îng?duit s? se prevaleze de propria sa imoralitate pentru a
ob?ine în justi?ie ocrotirea unui drept).
Potrivit legisla?iei unui stat de drept, în care trebuie respectate nu
numai normele imperative, dar ?i legile care intereseaz? ordinea public? ?i
bunele moravuri, nu este admisibil? o ac?iune în justi?ie, pentru
restituirea presta?iei, dac? prin actul juridic încheiat s-a urm?rit un
scop imoral.
Putem formula regula c? ori de câte ori reclamantul invoc? propria sa
turpitudine pentru ob?inerea restituirii presta?iei, ac?iunea în
repeti?iune va trebui s? fie respins?. A?a, de pild?, ac?iunea
reclamantului având ca obiect restituirea unui împrumut, acordat pentru
men?inerea unor raporturi extraconjugale, va trebui s? fie respins? ca
inadmisibil?, deoarece s-a înc?lcat principiul nemo auditur propriam
turpitudinem alegans. Evident c? în spe??, respectiv în contractul de
împrumut cauza este imoral?, de aceea actul juridic trebuie declarat nul
absolut, iar ac?iunea în repeti?iune a presta?iei executate de reclamant,
care invoc? propria sa turpitudine, trebuie respins? ca inadmisibil?.
Excep?ia se aplic? pe ra?iuni de moralitate, care trebuie s? existe într-un
stat de drept.
Principiul anul?rii actelor juridice subsecvente ca o consecin??
a nulit??ii actului ini?ial
Ca o consecin?? a aplic?rii principiului relativit??ii efectelor actului
juridic, acesta nu produce efecte decât între p?r?ile de la care eman?, iar
nulitatea actului juridic produce efecte, de asemenea, numai în privin?a,
p?r?ilor care au încheiat actul.
Neîndoios c? efectele nulit??ii se pot r?sfrânge ?i asupra ter?ilor, în
m?sura în care ace?tea au dobândit dreptul de la partea vinovat? de
pronun?area nulit??ii ori p?r?ile vinovate de constatarea nulit??ii.
Deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât le are
însu?i, este firesc ca, odat? cu suprimarea dreptului dobândit prin actul
juridic de c?tre una din p?r?i, s? fie nimicit ?i dreptul
subdobânditorului.
Într-adev?r, din moment ce nulitatea desfiin?eaz? dreptul dobânditorului
cu atât mai mult trebuie suprimat ?i dreptul ter?ului pe care l-a dobândit
prin actul declarat nul sau anulat. În acest caz, nulitatea opereaz? ca o
rezolu?iune.
Principiul anul?rii actelor subsecvente, prive?te efectele nulit??ii fa??
de ter?i ?i el poate fi conturat ca o regul? juridic? potrivit c?reia
nulitatea actului ini?ial sau primar atrage dup? sine ?i anularea actului
subsecvent, dac? se refer? la acela?i drept.
De cele mai multe ori, principiul anul?rii actului subsecvent are în
vedere actul juridic care a operat transmisiunea dreptului de proprietate,
sau a altui drept real, când nulitatea actului pe lâng? împrejurarea c? a
creat între p?r?i obliga?ii reciproce de restituire a presta?iilor
efectuate, are consecin?e asupra ter?ilor c?ci drepturile consim?ite de
dobânditor în favoarea acestora (ter?ilor) vor fi anulate odat? cu dreptul
dobânditorului.
Aplicarea cu stricte?e a principiului rezoluto iure dantis resolvitur ius
accipientus ar fi de natur? s? pericliteze circuitul civil, s? creeze
situa?ii inechitabile în via?a juridic? ?i s? anihileze inciden?a altor
principii juridice pentru ordinea de drept. De aceea, principiul cunoa?te
anumite derog?ri.
Excep?iile de la acest principiu privesc situa?iile juridice în care de?i
actul juridic este declarat nul sau anulat, actul subsecvent al ter?ului
subdobânditor se men?ine. Avem în vedere urm?toarele cazuri:
a) Subdobânditorul de bun?-credin?? p?streaz? bunul imobil dobândit cu
titlu oneros de la transmi??torul al c?rui titlu de proprietate declarat
nul sau anulat.
Exemplu Anularea titlului de proprietate al transmi??torului cu titlu
oneros al unui bun nu este de natur? s? atrag? caducitatea actului în ce
prive?te pe ter?ul achizitor, în cazul c? acesta este de bun?-credin??,
solu?ia – care se prezum? – justificându-se pe considera?ie de achitarea ?i
utilitate social?. Numai în cazul în care ter?ul achizitor, cu titlu
oneros, a cunoscut sau, cu diligen?e minime, putea s? cunoasc?
nevalabilitatea titlului de proprietate al înstr?in?torului, deci a fost de
rea-credin?? – ceea ce trebuie dovedit – opereaz? regula de drept potrivit
c?reia nevalabilitatea titlului de proprietate al vânz?torului atrage ?i
nulitatea titlului subdobânditorului.
b) Ter?ul dobânditor care cu bun?-credin??, dobânde?te bunul mobil de la
un detentor precar, c?ruia adev?ratul proprietar i l-a încredin?at de bun?-
voie, p?streaz? bunul deoarece simpla aceast? posesie valoreaz? titlu de
proprietate.
Exemplu Proprietarul bunului mobil s-a desistat de bun?-voie de bun,
încredin?ându-l în depozit unei alte persoane, care cap?t? în acest mod
calitatea nu de posesor, ci de detentor precar. Acest detentor, înc?lcându-
?i obliga?ia de restituire, care îi revenea, înstr?ineaz? bunul unui ter?
dobânditor, care este de bun?-credin??, deoarece este convins c? a încheiat
actul de vânzare-cump?rare cu adev?ratul proprietar. În acest caz,
legiuitorul a avut de apreciat între interesele proprietarului, care de
bun?-voie a încredin?at bunul s?u unui detentor precar ?i cele ale ter?ului
dobânditor de bun?-credin??, care s-a încrezut în aparen?a de proprietar a
detentorului precar ?i a dat preferin?a ter?ului de bun?-credin??,
sacrificând pe adev?ratul proprietar, care n-a fost suficient de diligent
când ?i-a încredin?at bunul detentorului precar.
Definirea cauzelor de ineficacitate a actelor juridice
Nulitatea a?a cum am v?zut, este sanc?iunea civil? care const? în
lipsirea de efecte a unui act juridic, adic? desfiin?area lui retroactiv?,
deoarece a fost încheiat cu înc?lcarea normelor referitoare la condi?iile
sale de validitate.
Nulitatea are câteva tr?s?turi caracteristice:
. Actul juridic este nevalabil, deoarece a fost încheiat cu
nerespectarea legii;
. Cauzele nulit??ii sunt anterioare sau contemporane datei încheierii
actului;
. Sanc?iunea nulit??ii se aplic? oric?rui act juridic, încheiat cu
înc?lcarea legii;
. Efectele nulit??ii sunt retroactive.
Rezolu?iunea este sanc?iunea civil? care const? în desfiin?area
retroactiv? a unui contract sinalagmatic, cu executare dintr-o dat?, pentru
neexecutarea din culp? a obliga?iilor de c?tre una din p?r?i.
Tr?s?turile caracteristice ale rezolu?iunii sunt:
. Poate fi aplicat? numai contractelor sinalagmatice;
. Prive?te un contract încheiat valabil;
. Cauza rezolu?iunii const? în neexecutarea culpabil? a contractului,
deci este ulterioar? datei încheierii lui;
. Efectele rezolu?iunii sunt retroactive.
Rezilierea este sanc?iunea civil? care const? în desfacerea unui contract
sinalagmatic cu executare succesiv?, pentru neexecutare din culp? a
obliga?iilor de c?tre una din p?r?i.
Tr?s?turile caracteristice ale rezilierii sunt:
. Poate fi aplicat? contractelor sinalagmatice;
. Prive?te un contract încheiat valabil;
. Cauza rezilierii const? în neexecutarea culpabil? a contractului,
deci este ulterioar? datei încheierii lui;
. Efectele rezilierii se produc numai pentru viitor.
Revocarea este sanc?iunea civil? care const? în abolirea efectelor
actului juridic, fie datorit? ingratitudinii gratificatului, fie
neexecut?rii din culp? a sarcinii dona?iei sau legatului.
Tr?s?turile caracteristice ale revoc?rii sunt:
. Presupune un act valabil încheiat;
. Se întemeiaz? pe cauza posterioare încheierii actului;
. Se aplic? de regul? liberalit??ilor;
Revocarea poate fi conceput? ?i ca un caz de ineficacitate a actului
juridic unilateral, prin voin?a unilateral? a autorului s?u. Ne referim la
revocarea legatelor ?i a celorlalte dispozi?iuni testamentare.
Caducitatea este o cauz? de ineficacitate a actului juridic, care const?
în lipsirea acestuia de toate efectele, datorit? intervenirii unor cauze
posterioare încheierii lui ?i independent de voin?a autorului actului.
A?a, de exemplu, dintre cauzele de caducitate a legatelor men?ion?m:
predecesul legatarului fa?? de testator; renun?area legatarului la legat;
pierderea total? a bunului ce constituie obiectul legatului; epuizarea
cotit??ii disponibile prin efectul dona?iilor.
Tr?s?turile caracteristice ale caducit??ii sunt:
. Prive?te un act juridic valabil încheiat;
. Este un mod de desfiin?are retroactiv? a actului;
. Se întemeiaz? pe o cauz? posterioar? încheierii actului juridic ?i
str?in? de autorul lui.
Inopozabilitatea este o cauz? de ineficien?? a actului juridic (care î?i
produce efectele între p?r?i), datorit? nerealiz?rii formalit??ilor de
publicitate, ulterioare încheierii actului juridic.
Inopozabilitatea poate fi conceput? ?i ca o cauz? de ineficacitate a
actului juridic, datorit? dep??irii puterii de a reprezenta, conferite prin
mandat. Într-adev?r, în situa?ia în care reprezentantul ?i-a dep??it
puterile conferite prin împuternicire actul încheiat de acesta nu va fi
opozabil reprezentantului.
Încheierea contractului
Acordul de voin?e
În mod necesar, chiar atunci când p?r?ile sunt fa?? în fa??, una dintre
ele i-a ini?iativa, exprimându-?i voin?a de a contracta, f?când propuneri
pe care le adreseaz? celeilalte p?r?i, iar dac? aceasta din urm? le
accept?, se formeaz? contractul.
A?adar, acordul de voin?? al p?r?ilor se realizeaz? prin ofert? ?i
acceptare.
Oferta. Oferta este propunerea de a contracta, în anumite condi?ii,
adresat? unei persoane determinate sau unor persoane nedeterminate. Ea se
face de obicei într-o form? expres? ?i direct? prin viu grai sau în scris.
Ea se poate exprima sub diferite forme precum: trimiterea de cataloage
cuprinzând descrierea m?rfurilor ?i indicarea pre?urilor, expunerea
m?rfurilor într-o vitrin? cu men?ionarea pre?urilor respective. Oricare
dintre acestea înseamn? o ofert? de vânzare, în temeiul c?reia oricine care
consimte s? pl?teasc? pre?ul afi?at are dreptul s? cear? s? i se vând?
marfa.
Oferta, f?r? a înceta de a fi direct? ?i cert?, poate îns? s? nu fie
expres?, ci tacit?. De pild?, prezen?a unui vehicul într-o sta?ie anume
destinat? vehiculelor de transport în comun, cu pre? tarifar, constituie o
ofert?, iar ac?iunea unei persoane de a se sui într-un asemenea vehicul
constituie o acceptare a ofertei, deci încheierea contractului de
transport.
Oferta (ca de altfel ?i acceptarea), fiind o manifestare de voin??,
trebuie s? îndeplineasc? toate condi?iile generale, cerute unei manifest?ri
de voin??, efectuat? în scopul de a produce efecte juridice.
Oferta trebuie s? fie ferm?, adic? s? exprime voin?a neîndoielnic? de a
încheia contractul, dac? oferta este acceptat?.
Oferta, chiar ?i atunci când este tacit?, trebuie s? fie neechivoc?.
Astfel, expunerea uni obiect în vitrina unui magazin cu eticheta pre?ului
de vânzare constituie o ofert? neechivoc?, pe când simpla expunere a unui
obiect, f?r? indicarea pre?ului de vânzare, poate s? însemne expunerea unui
model. De aceea, uneori, spre a evita echivocul se precizeaz?: “Obiectele
expuse în vitrin? nu se vând”.
Oferta mai trebuie s? fie precis? ?i complet?, adic? s? con?in? toate
elementele constitutive ale contractului, toate clauzele necesare actului
juridic, pentru încheierea acestuia, s? fie suficient? o acceptare pur? ?i
simpl?. Oferta mai trebuie s? cuprind? acele condi?ii sau clauze care
rezult? din reglementarea supletiv? a legii sau din obiceiuri.
În contractele ce se încheie intuitu personae, oferta nu poate fi f?cut?
decât de o persoan? determinat?. Dac? în privin?a unor asemenea contracte
se face ofert? public? (de pild?, pentru angajarea de speciali?ti), aceasta
nu constituie o ofert? precis? ?i complet?. Ofertantul poate refuza s?
contracteze cu cel care nu le îndepline?te.
Oferta fiind destinat? ca, prin acceptarea ei de c?tre destinatar s?
formeze contractul, atunci, atât timp cât nu este acceptat?, poate fi
revocat?. Prin urmare, oferta neacceptat? este revocabil?, chiar dac? a
ajuns la destinatar, tot astfel oferta este caduc? dac? a expirat termenul
pentru care a fost emis?, ori dac? mai înainte de acceptarea ei, ofertantul
moare sau devine incapabil.
Regula revocabilit??ii ofertei sufer? îns? unele excep?ii. Astfel, dac?
ofertantul a fixat un termen în?untrul c?ruia s? se fac? acceptarea, oferta
nu mai este revocabil? pân? la expirarea acestui termen, care de altfel
poate fi tacit. Se poate considera chiar c? orice ofert? con?ine un termen
în?untrul c?ruia s? se fac? acceptat?, oferta nu mai este revocabil? pân?
la expirarea acestui termen, care de altfel poate fi ?i tacit. Se poate
considera c? orice ofert? con?ine un termen tacit pentru acceptare, termen
care ar implica, cel pu?in termenul necesar pentru examinarea ofertei ?i
pentru ca r?spunsul acceptantului s? ajung? la ofertant; dac? pân? la
expirarea acestui termen, acceptarea nu se produce, oferta devine caduc?,
iar dac? în acest interval de timp oferta este acceptat?, contractul se
consider? încheiat, chiar dac? între timp oferta a fost, în fapt, revocat?.
Acceptarea. Întocmai ca oferta, acceptarea acesteia trebuie s?
îndeplineasc? condi?iile unei manifest?ri de voin?? produc?toare de efecte
juridice.
Forma accept?rii nu este supus? unor condi?ii speciale, ci este suficient
ca din felul manifest?rii, s? rezulte voin?a neîndoielnic? de a accepta
oferta respectiv?, acceptarea este expres?, când se face în scris sau
verbal ?i tacit?, când rezult? din ac?iuni ori atitudini care pot fi
interpretate în acest sens. Astfel, începutul execut?rii unui contract nu
poate fi interpretat decât ca o acceptarea a ofertei.
Cu privire la acceptarea tacit? se pune problema de a ?ti ce valoare
juridic? poate s? aib? simpla t?cere. În general i se recunoa?te valoarea
juridic? numai manifest?rii pozitive de voin??, contestându-se c? ?i
t?cerea ar avea aceast? calitate; dac? oferta nu a fost urmat? de nici un
r?spuns, ori de nici o atitudine, din care s? se poat? deduce o acceptare
indirect?, contractul nu se consider? încheiat.
În privin?a con?inutului acceptarea trebuie s? îndeplineasc? urm?toarele
condi?ii:
. S? se refere la acela?i obiect ca ?i oferta, adic? s? fie conform cu
acesta; neconcordan?a între ofert? ?i acceptare împiedic? formarea
contractului. Cu alte cuvinte, acceptarea trebuie s? fie integral?, f?r?
rezerve ?i implic? – f?r? propuneri de modificare a contractului –
deoarece astfel ea ar echivala cu o contraofert?;
. Acceptarea trebuie s? fie neîndoielnic?, o atare problem? se pune mai cu
seam? în cazul accept?rii tacite (sau a accept?rii prin simpla t?cere)
. Cât prive?te condi?iile privind persoana acceptantului, trebuie s? facem
o distinc?ie; dac? oferta a fost f?cut? unei persoane determinate, ea nu
poate fi acceptat? decât de persoana c?reia i-a fost f?cut?. Dac?
dimpotriv?, oferta a fost f?cut? unei persoane nedeterminate, ea poate fi
acceptat? de c?tre oricine (de pild? în cazul m?rfurilor cu indicarea
pre?urilor, expuse în vitrina unui magazin);
. În ceea ce prive?te momentul în care acceptarea poate interveni pentru a
produce efectele sale specifice – adic? încheierea contractelor – acest
moment trebuie s? se situeze, în orice caz mai înainte ca oferta s? fi
devenit caduc? (prin moartea ori incapacitatea ofertantului sau prin
expirarea termenului prev?zut în ofert?), ori s? fi fost revocat? (în
condi?iile în care acest lucru este posibil). Intervenit? dup? acest
moment, acceptarea este tardiv?. De asemenea, acceptarea nu mai poate
interveni dac? destinatarul ofertei a devenit incapabil sau a murit mai
înainte de a?i manifesta voin?a de a accepta; mo?tenitorii s?i nu pot
accepta oferta, iar ofertantul nu mai este ?inut de oferta f?cut?.
Momentul încheierii contractului
Considera?ii generale.
Deoarece majoritatea actelor juridice civile o alc?tuiesc contractele mi-am
propus în continuare s? expun, în detaliu, procedeele ?i modalit??ile de
încheiere a acestora.
Astfel, în virtutea principiului consensualit??ii, contractul se formeaz?
din momentul în care s-a realizat acordul de voin?? (în afar? de cazul când
p?r?ile au în?eles s? subordoneze acordul lor definitiv redactat ?i unui
înscris. Prin urmare problema determin?rii momentului în care se încheie
contractul nu se pune în cazul în care p?r?ile sunt de fa??, ori când
acordul de voin?e se încheie prin telefon. O atare problem? intervine îns?
în cazul contractelor ce se încheie prin coresponden??.
Pentru a determina momentul în care acceptarea î?i produce efectele,
trebuie analizat voin?a celui care accept? oferta spre a vedea dac? acesta,
la ceea ce con?ine, a în?eles s? se angajeze din momentul când a semnat
înscrisul cuprinzând acceptarea sau numai din momentul expedierii lui.
Aceasta constituie o problem? de fapt, ce va fi solu?ionat?, ca atare, de
c?tre instan?? (care va avea de ales între aceast? expediere ?i cea a
semn?rii înscrisului). Dar cum ?i dup? expedierea înscrisului de acceptare
semnatarul o poate revoca, se pune problema dac? momentul când a ajuns la
ofertant. O atare problem? nu mai prive?te îns? acceptarea ca atare, ci ea
prive?te momentul însu?i al încheierii contractului moment din care
desigur, acceptarea nu mai poate fi revocat?.
În mod logic, cum contractul se formeaz? numai prin simplul consim??mânt,
s-ar putea spune c? el se încheie din momentul în care s-au întâlnit cele
dou? voin?e exprimate prin ofert? ?i acceptare. Împotriva acestei solu?ii s-
ar putea obiecta îns? c? ofertantul nu poate fi obligat cât timp nu ?tie c?
oferta a fost acceptat?, ?i c? acordul de voin?e a fost realizat. Mai mult,
s-ar putea spune acela?i lucru ?i despre acceptare ?i anume c? nici
acceptantul nu poate fi obligat cât timp nu ?tie c? acceptarea sa a ajuns
la cuno?tin?a ofertantului. P?r?ile s-ar afla astfel într-un cerc vicios,
care ar face imposibil? contractarea prin coresponden??, sau din care nu ar
putea ie?i decât recurgând la prezum?ii (cum ar fi, de pild?, aceea c?
faptul ajungerii accept?rii la ofertant face s? se prezume c? acesta a luat
cuno?tin?? de acceptare).
Referitor la toate aceste aspecte pe care poate s? le prezinte problema
determin?rii momentului în care se consider? încheiat contractul, în
doctrin? se întâlnesc mai multe solu?ii care ar putea fi grupate astfel:
Sistemul misiunii sau al declara?iunii. În virtutea acestui sistem se
consider? c? un contract se formeaz? chiar din momentul accept?rii ofertei,
deoarece acceptarea acesteia constituie singura condi?ie necesar? pentru
na?terea contractului.
În acest sistem îns?, determinarea momentului încheierii contractului ar
depinde numai de voin?a acceptantului ofertei, care, de?i a semnat
înscrisul cuprinzând acceptarea, ar putea s?-l trimit? mult mai târziu, ori
s? nu-l trimit? deloc. De aceea, s-a propus ca acest sistem s? fie
completat, a?a încât momentul form?rii contractului s? fie considerat numai
cel în care acceptantul a expediat acceptarea sa (de pild?, trimis
scrisoarea la po?t?, a expediat telegrama). Astfel amendat, sistemul propus
se nume?te sistemul expedierii accept?rii. Împotriva lui s-a ridicat îns?
obiec?ia c?, în cadrul acestui sistem, acceptantul este împiedicat s?
revoce acceptarea expediat?, chiar dac? aceasta nu a ajuns la cuno?tin?a
ofertantului.
Sistemul recep?iunii. Potrivit acestui sistem, acceptarea este
considerat? irevocabil? numai din momentul în care a ajuns la cuno?tin?a
ofertantului, drept urmare, numai la acel moment contractul se consider?
încheiat.
Dar ?i cu privire la ajungerea accept?rii la cuno?tin?a ofertantului se
pot lua în considerare dou? momente diferite, fie acela în care ofertantul
i-a, efectiv, cuno?tin?? de acceptarea ofertei sale, fie acela în care
acceptarea ajunge la ofertant chiar dac? (sau chiar când) acesta nu a luat
cuno?tin?? despre acest lucru.
Sistemul informa?iunii. Potrivit acestui sistem, contractul se încheie în
momentul în care ofertantul a luat efectiv cuno?tin?? de acceptare. Acest
sistem prezint? îns? inconvinientul c? încheierea contractului se afl? la
discre?ia ofertantului care, de?i a primit înscrisul cuprinzând acceptarea,
nu ia cuno?tin?? de ea; pe lâng? aceasta, uneori este greu s? se
stabileasc? momentul exact în care ofertantul a cunoscut con?inutul
înscrisului respectiv.
Din aceast? cauz?, sistemul a fost amendat în sensul c?, în virtutea lui
contractul se considera încheiat din momentul în care acceptarea a ajuns la
ofertant; din acest fapt se prezint? pân? la dovada contrar?, c? ofertantul
a luat cuno?tin?? efectiv de acceptare. Proba contrar? pe care ar putea s-o
aduc? ofertantul const? în a dovedi c?, f?r? nici o culp? din partea lui,
nu a luat cuno?tin?? de acceptare. În mod practic, aceast? prezum?ie duce
la solu?ia c? un contract este socotit încheiat din momentul primirii
accept?rii, adic? potrivit sistemului recep?iunii.
La baza oric?rei solu?ii a acestei probleme se afl? inten?ia p?r?ilor,
cert? ori prezumat?. De aceea în lipsa unei stipula?ii exprese, momentul
încheierii contractului urmeaz? s? fie determinat prin interpretarea
voin?ei p?r?ilor. Astfel, sunt situa?ii în care contractul se încheie f?r?
nici o îndoial?, din chiar momentul accept?rii ofertei. Ca exemplu, în
acest sens se poate cita cazul în care ofertantul emite “comanda” de a i se
livra un produs (fapt din care se prezum? c? el a primit acceptarea
ofertei) ?i în general, de câte ori oferta poate fi acceptat? tacit. În
asemenea situa?ii, contractul este format din momentul când a început
executarea lui ?i deci, dup? acest moment, ofertantul, chiar dac? nu i s-a
adus la cuno?tin?? acceptarea, nu-?i poate retrage oferta.
În alte cazuri, dimpotriv?, contractul nu poate fi socotit ca fiind
încheiat din momentul în care ofertantul a luat cuno?tin?? de acceptare; de
pild?, atunci când oferta a fost f?cut? cu indicarea unui termen, în care
urmeaz? s? parvin? r?spunsul, precum ?i în cazul în care oferta a fost
f?cut?, în acela?i timp mai multor persoane ?i când contractul se consider?
încheiat din momentul sosirii primei accept?ri.
În cazul în care acceptarea ajunge la ofertant dup? expirarea termenului
expres sau tacit, prev?zut pentru acceptare, ea este totu?i eficient? ?i
deci contractul se încheie, dar numai cu condi?ia ca ofertantul s?
încuno?tin?eze pe acceptant c?, de?i tardiv?, acceptarea sa este luat? în
considera?ie. Aceast? încuno?tin?are este cerut? chiar ?i în cazul în care
tardivitatea ajungerii la ofertant nu-i poate fi imputat? acceptantului.
În cazul contractelor solemne, momentul încheierii lor este data când, pe
lâng? acordul p?r?ilor, au fost îndeplinite ?i condi?iile de form? cerute,
deoarece în lipsa acestora contractul este nul.
În contractele unilaterale, propunerea este obligatorie de îndat? ce
ajunge la cuno?tin?a p?r?ii c?reia este f?cut?. Contractele reale se
consider? încheiate în momentul pred?rii lucrului respectiv ca urmare a
acordului p?r?ilor. Pân? la acest moment, acordul p?r?ilor constituie numai
o promisiune de contractare.
Interesul practic al determin?rii momentului încheierii contractului.
Cu privire la momentul încheierii contractului se pot învedera
urm?toarele:
. În raport cu acest moment se va aprecia, dac? revocarea ofertei ori a
accept?rii a fost sau nu tardiv?;
. Moartea sau incapacitatea ofertantului ori a acceptantului întâmplate
dup? încheierea contractului, nu mai produc nici un efet; dac? s-au
produs mai înainte, oricare dintre aceste fapte, împiedic? formarea
contractului;
. Existen?a viciilor de consim??mânt se apreciaz? la momentul încheierii
contractului;
. Conflictul legilor în timp se rezolv? în raport cu data încheierii
contractului. Contractul este cârmuit de legea în vigoare la momentul
încheierii lui;
. Momentul încheierii contractului constituie punctul de plecare al tuturor
efectelor acestuia, dac? legea sau p?r?ile nu fixeaz? alt termen. Astfel,
în contractele translative de drepturi reale, cum este vânzarea,
transmiterea dreptului de proprietate asupra m?rfii opereaz? din momentul
încheierii contractului ?i tot din acel moment riscurile pieirii fortuite
a lucrului sunt în sarcina dobânditorului. Drept urmare, dac? un lucru a
fost transmis mai multor persoane, f?r? ca preferin?a între aceste
persoane s? rezulte din îndeplinirea formelor unui sistem de publicitate
sau din luarea în posesie a lucrului, va fi preferat cel care a încheiat
primul contractul;
. Momentul încheierii contractului constituie punctul de plecare a
diferitelor termene, precum acela privind prescrip?ia extinctiv?;
. În cazul unei oferte f?cute mai multor persoane ?i care a fost acceptat?
succesiv de mai mul?i destinatari, numai primul contract va fi considerat
valabil încheiat;
. Momentul încheierii contractului determin? ?i locul, forma acestuia, cu
toate consecin?ele ce decurg din aceasta cum ar fi de pild?, determinarea
instan?ei competente teritorial, s? solu?ioneze eventualele litigii
n?scute în leg?tur? cu contractul respectiv.
Promisiunea de contract
Caracterizare.
Încheierea unui contract poate fi precedat? de un acord prealabil între
p?r?i prin care acestea se oblig? s? încheie, în viitor, contractul
respectiv. Obiectul acordului prealabil îl formeaz? deci numai încheierea
ulterioar? a contractului.
Beneficiarul acestei promisiuni are drept de a cere încheierea contractului
în?untrul unui anumit termen, iar promitentul este ?inut la o obliga?ie de
a face (adic? de a încheia contractul, la cererea celeilalte p?r?i).
Pentru ca promisiunea de contract s? fie valabil?, trebuie s?
îndeplineasc?, în momentul încheierii ei, toate condi?iile generale de
validitate ale unui contract ?i s? cuprind? toate elementele esen?iale ale
viitorului contract, a?a încât, prin simpla exercitare a dreptului s?u, de
c?tre beneficiar, contractul propriu-zis s? fie încheiat.
În momentul încheierii promisiunii de contract, promitentul trebuie s? aib?
capacitatea necesar? pentru a se obliga prin contract a c?rei încheiere
ulterioar? o trimite.
Beneficiarul promisiunii trebuie s? fie capabil în momentul realiz?rii
promisiunii, deoarece numai atunci el se oblig?.
Caracterul licit al cauzei ?i al obiectului trebuie, de asemenea, apreciat
la momentul realiz?rii promisiunii.
Promisiunea de contract d? na?tere numai la un drept de crean??, chiar dac?
prin contractul, în vederea c?ruia s-a f?cut promisiunea, s-ar constitui
ori s-ar transmite un drept real; constituirea ori transmiterea unui drept
real nu se poate realiza decât în momentul perfect?rii contractului propriu-
zis prin realizarea promisiunii. Pân? atunci nu exist? decât un drept de
crean??.
Utilizarea practic? a promisiunii de vânzare se învedereaz? prin interesul
pe care l-ar avea p?r?ile la un moment dat, de a nu încheia, de îndat?
contractul (de pild? fiindc? nu au autoriza?iile necesare), ci de a-?i
rezerva aceast? posibilitate pentru mai târziu.
Uneori promisiunea de contract are un caracter sinalagmatic sau bilateral,
în sensul c? ambele p?r?i se oblig? de a încheia în viitor, un contract (de
pild?, încheierea unui contract pentru vânzarea unui mobil, care nu se
poate face decât cu autoriza?ia prealabil? a autorit??ii respective ?i
întocmirea unui act autentic). Acordul p?r?ilor de a vinde (?i respectiv de
a cump?ra) un asemenea imobil, acord constatat printr-un înscris sub
semn?tur? privat?, are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare. Iar
dac? totu?i contractul de vânzare nu se va încheia, din vina uneia dintre
p?r?i (care ar refuza s? cear? autoriza?ia, ori s? se înf??i?eze, la
întocmirea actului notarial) cealalt? parte poate cere poate cere
desp?gubirea pentru prejudiciul cauzat, ca la orice obliga?ie de a face,
c?reia nu i s-a dat curs.
Alteori promisiunea de contract se prezint? sub forma stipul?rii unui drept
de preferin??, în virtutea c?ruia promitentul se oblig? ca în cazul în care
va vinde lucrul respectiv, s? prefere la pre? egal, pe beneficiarul
promisiunii de contract condi?ionat?, adic? sub condi?ie prostetativ?
simpl?.
Compara?ia între oferta de a contracta ?i promisiunea de contract.
Întrucât, atât în cazul promisiunii de contract, cât ?i în cazul ofertei de
a contracta este vorba de o obliga?ie asumat? cu privire la încheierea, în
viitor, a unui contract, o precizarea a deosebirilor dintre aceste dou?
institu?ii juridice se impune.
Oferta este un act juridic unilateral ?i î?i p?streaz? acest caracter pân?
la acceptarea ei de c?tre destinatar, pe când promisiunea de contract –
chiar când are caracterul unilateral – constituie un acord de voin??, deci
un act juridic bilateral sau un adev?rat contract, la baza c?ruia se afl? o
ofert? ?i o acceptare. Din aceast? cauz? oferta poate fi revocat?, cât timp
nu a fost acceptat?, adic? atât timp cât se prezint? ca ofert?, în timp ce
promisiunea de contract se stinge numai prin expirarea termenului stipulat,
sau prin pierirea lucrului, obiect al contractului promis, devenind caduc?.
În afar? de aceste situa?ii, promisiunea de contract continu? deci s?
oblige, chiar dac? promitentul a devenit între timp incapabil, ?i ea este
transmisibil? prin moarte (trece la mo?tenitori) fie activ fie pasiv – ca
orice obliga?ie contractual? – cu excep?ia cazului în care a fost
stipulat?.
În sfâr?it, numai beneficiarul unei promisiuni de contract are dreptul de a
lua m?suri conservatorii cu privire la dreptul n?scut în favoarea sa.
CONCLUZII
Din cele men?ionate în aceast? lucrare rezult? c? ansamblul rela?iilor
sociale este guvernat de raporturi juridice, care sub vegherea strict? a
legii armonizeaz? ?i garanteaz? perpetuarea acestora ?i totodat?
eficacitatea.
A?adar, prin act juridic civil se în?elege manifestarea de voin?? f?cut? cu
inten?ia de a produce efecte juridice adic? de a na?te, modifica, transmite
sau stinge un raport juridic civil concret.
Din aceast? defini?ie rezult? c? actul juridic prezint? urm?toarele
elemente caracteristice:
Actul juridic este înainte de toate, o manifestare de voin?? a unei sau mai
multor persoane fizice sau juridice;
Manifestarea de voin?? este f?cut? cu inten?ia de a produce efecte juridice
respectiv de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice
civile concrete.
Datorit? regimului juridic diferit pe care îl au diferite categorii de acte
juridice civile, atât în literatura de specialitate, cât ?i în practica
judec?toreasc? s-a considerat necesar ?i util s? se fac? clasificarea
actelor juridice civile.
La baza clasific?rilor actelor juridice stau criterii variate cum ar fi
num?rul p?r?ilor între care se încheie actul, con?inutul, cauza, forma,
modul de executare, efectele actelor etc.
Acte juridice unilaterale, bilaterale ?i multilaterale.
Acte juridice cu titlu gratuit ?i acte juridice cu titlu oneros
În func?ie de modul lor de încheiere, actele juridice civile se clasific?
în acte consensuale, solemne, formale ?i reale.
În func?ie de momentul în care urmeaz? s?-?i produc? efectele, actele
juridice se împart în acte între vii ?i acte pentru cauz? de moarte.
Acte constitutive, translative ?i declarative
Dup? importan?a lor actele juridice civile se împart în acte de
conservare, de administrare ?i de dispozi?ie
Clasificarea actelor juridice civile în acte patrimoniale ?i acte
nepatrimoniale se face în func?ie de con?inutul lor
Dup? cum au sau nu leg?tur? cu modalit??ile actului juridic civil (termen,
condi?ie, sarcin?) distingem acte pure ?i simple ?i acte afectate de
modalit??i.
Actele juridice principale ?i actele juridice accesorii
În func?ie de modul cum pot fi încheiate, actele juridice civile se împart
în acte strict personale ?i acte încheiate prin reprezentare.
Dup? reglementarea ?i denumirea lor legal?, actele juridice civile se
clasific? în acte numite (tipice) ?i acte nenumite (atipice)
Dup? modul lor de executare, actele juridice civile se împart în acte cu
executare imediat? ?i acte cu executare succesiv?.
În func?ie de rolul voin?ei p?r?ilor în stabilirea con?inutului actului
juridic civil, distingem acte subiective ?i acte condi?ie.
Dup? reglement?rile de baz? pe care ni le ofer? doctrina juridic?,
condi?iile esen?iale pentru validitatea conven?iilor sunt:
Capacitatea de a contracta;
Consim??mântul valabil al p?r?ii care se oblig?;
Un obiect determinat;
O cauz? licit?.
Condi?iile de validitate ale actului juridic civil se clasific? dup? mai
multe criterii. Astfel, în func?ie de aspectele la care se refer? deosebim
condi?ii de fond ?i condi?ii de form?. Condi?iile de fond sunt cele care
privesc con?inutul actului juridic, iar cele de form? privesc forma de
exteriorizare a voin?ei, adic? forma pe care o îmbrac? acest con?inut.
În func?ie de obligativitatea lor, condi?iile actului juridic civil se
împart în esen?iale ?i neesen?iale. Condi?iile esen?iale sunt acele
condi?ii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, pentru îns??i
validitatea actului juridic. Dimpotriv? condi?iile neesen?iale pot fi sau
nu prezente în structura actului juridic civil, f?r? consecin?e asupra
valabilit??ii acestuia.
Capacitatea de a încheia acte juridice civile este una din condi?iile de
fond, esen?ial? pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitate de a încheia acte juridice civile se în?elege aptitudinea
subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi ?i obliga?ii
civile, prin încheierea de acte de drept civil.
Pentru a fi valabil consim??mântul trebuie s? îndeplineasc?, cumulativ,
urm?toarele cerin?e:
hot?rârea de a încheia actul juridic trebuie s? fie exteriorizat?.
consim??mântul trebuie s? provin? de la o persoan? care are discern?mânt.
consim??mântul trebuie s? fie exprimat cu inten?ia de a produce efecte
juridice, adic? de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic.
Consim??mântul s? nu fie alterat prin vreun viciu de consim??mânt.
Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie s?
îndeplineasc? urm?toarele condi?ii:
obiectul actului juridic civil trebuie s? existe.
obiectul actului juridic civil trebuie s? se afle în circuitul civil;
obiectul actului juridic civil trebuie s? fie determinat sau determinabil;
obiectul actului juridic civil trebuie s? fie posibil;
Obiectul actului juridic civil trebuie s? fiei licit ?i corespunz?tor
regulilor de moral?;
Obiectul actului juridic civil trebuie s? fie un fapt personal al celui ce
se oblig?;
Cel ce se oblig? trebuie s? fie titularul dreptului. În actele juridice
constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce se oblig?
s? fie titular dreptului pentru care s-a obligat.
Pentru a fi valabil? cauza trebuie s? îndeplineasc?, cumulativ urm?toarele
condi?ii: s? existe, s? fie real? ?i s? fie licit?.
Se disting trei condi?ii de form? ?i anume:
forma cerut? ad validatem, adic? pentru îns??i validitatea actului juridic
civil;
forma cerut? ad probationem, adic? pentru a se face dovada actului juridic
civil;
forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil.
Nulitatea este o sanc?iune civil?, care intervine când se înfrânge o
dispozi?ie legal?, cu ocazia încheierii unui act juridic. nulitatea
urm?re?te atât o func?ie preventiv?, cât ?i una sanc?ionatorie.
Teoria nulit??ii actelor juridice clasific? aceste acte, în raport de mai
multe criterii, astfel:
1. În raport de natura interesului ocrotit de lege ?i de regimul ei
juridic, nulitatea este de dou? feluri: nulitate absolut? ?i nulitate
relativ?;
2. În raport de modul cum opereaz? nulitatea se distinge între nulitate de
drept ?i nulitate judiciar?.
În doctrin? sunt considerate cauze de nulitate a actului juridic
urm?toarele:
Înc?lcarea dispozi?iilor legale referitoare la capacitatea de a încheia
actul juridic;
Lipsa unui element esen?ial, structural, al actului juridic
(consim??mântul, obiectul, cauza);
Vicierea consim??mântului exprimat în actul juridic;
Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;
Nesocotirea dispozi?iilor imperative ale legii, ordinii publice ?i
bunurilor moravuri;
Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;
Lipsa sau nevalabilitatea autoriza?iei administrative pentru unele acte
juridice;
Frauda legii.
De men?ionat c? nesocotirea acestor cauze de nulitate conduce fie la
nulitatea absolut?, fie la nulitatea relativ? a actului juridic.
Efectul nulit??ii rezid? în desfiin?area actului juridic din momentul
încheierii sale, ceea ce conduce la restabilirea ordinii de drept
înc?lcate.
Actul juridic nul poate produce efecte în viitor, iar efectele produse în
trecut se desfiin?eaz? retroactiv. A?adar nulitatea opereaz? nu numai
pentru viitor, ci ?i pentru trecut. Retroactivitatea este consecin?a
fireasc? a nulit??ii actului juridic.
-----------------------
[1] A. Iona?cu Op cit. p 76; I. Dogaru Op cit p 137; T. Pop op cit. p 119;
Gh. Beleiu, op cit. p 118
[2] G. Boroi, Op. cit, p 92
[3] D. Alexandrenco, Principiile dreptului civil român , vol II Bucure?ti,
1926, p 11;
G. Boroi, Op. cit, p. 101; T. Pop, Op. cit, p.128
[4] D. Cosma, Op. cit., p. 113
[5] Tr. Iona?cu, Tratat de drept civil, vol I, Editura Academiei Bucure?ti,
1967, p.251
[6] Gh. Beleiu, Op.cit., p. 128, P.M. Cosmovici, Op.cit, p.101
[7] T. Dogaru, Op. cit., p.172)
[8] I. Urs, S. Angheni, Drept civil, vol I, Editura Oscar Print, Bucure?ti,
1997, p. 113
[9] D. Cosma, Op. cit., p. 117
[10] A. Iona?cu, Op. cit., p. 83; I.R. Urs, A. Angheni, Op.cit, p. 118
[11] P.C. Vlahidde Op. cit., p. 61
[12] A. Iona?cu, Op cit.,p. 87; D.Cosma Op. cit., p.175; St. Rauschi,
Op.cit., p.91; Gh. Beleiu, Op cit., p.120; I. Dogaru Op. cit., p. 166
[13] D. Cosma, Op. cit., p. 213
[14] I. Dogaru, Op. cit., p. 174
[15] Tr. Iona?cu, Curs de dreept civil. Teoria general? a obliga?iilor,
1949-1950, p. 59
[16] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 149
[17] St. Rauschi, Op. cit., p. 98; P.M. Cosmovici, Op. cit., p.120
[18] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 152
[19] I. Dogaru, Op. cit., p. 190
[20] T. Pop, Op. cit, p.
[21] T. Pop, Drept civil român, Bucure?ti 1993, p. 183
[22] T. Pop, Op. cit, p. 183
[23] T. Pop, Op. cit.,p. 194
|
